dansuluiAradul se alătură şi în acest an oraşelor din lume care punctează Ziua Internaţională a Dansului, printr-un eveniment deosebit, organizat pe miercuri, 29 aprilie, începând cu ora 17.00, pe platoul din faţa Primăriei Arad. Cu ocazia acestei zile se va organiza un spectacol coregrafic la care vor lua parte trupe arădene care în decursul anilor au reprezentat orașul la competiţii naţionale şi internaţionale de dans.
„Trupele participate sunt: Burning Souls Crew, Defeat Gravity, Azucar, Baby Star și Stil, Revolution, Revolution Kids, Real Action, X-Style Kids. În deschiderea spectacolului se va face o scurtă prezentare a semnificaţiei acestei zile”, a precizat Ramona Creţu, director adjunct al Centrului Municipal de Cultură Arad.
Pe platoul din faţa Primăriei Arad fiecare formaţie va susţine propriul moment de dans, iar la finalul spectacolului toţi membrii trupelor participante vor dansa împreună cu arădenii prezenţi o coregrafie simplă.
Organizatorii Zilei internaţionale a dansului sunt Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură şi Doma Art Style.

Recomandările redacției