aradulAradul se află pe locul al VII-lea în topul celor mai bune orașe pentru afaceri din România în 2015, primul loc în clasamentul întocmit de Forbes fiind ocupat de oraşul Timișoara.
Ediția specială „Cele mai bune orașe pentru afaceri”, editată de Forbes România,  își propune, în afară de a arăta dinamica atractivității celor mai mari orașe din România, să analizeze care sunt punctele slabe și punctele forte ale fiecărei reședințe de județ, având în vedere că peste jumătate din populația României trăiește la oraș, spun ziariștii de la Forbes România.
„Județul Timiș este cel de-al treilea mare exportator din România, după capitala București și județul Argeș, cu al său oraș-reședință Pi­tești, unde se produc automobilele Dacia. (…) Timișoara se bucură de «alianța» cu Aradul, acest binom reali­zând, anul trecut, exporturi de 7,2 miliarde de euro, foar­te aproape de valoarea de 7,9 miliarde de euro înregistrată de București“, conform Forbes România.
Top 10 Forbes clasează după Timişoara municipiile Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Oradea, Braşov, Arad, Piteşti, Târgu Mureş, Iaşi, iar în restul clasamentului, Sibiul se situea­ză pe locul 13, iar Craiova pe 15.
„Factorii care poziționau Aradul între cele mai importante centre economice ro­mânești în prima jumătate a secolului trecut sunt valabili și astăzi“, este comentariul făcut de ziariștii de la Forbes România, cu privire la poziția Aradului în acest top.
Ierarhia a fost realizată pe baza a zece criterii, fiecare dintre ele având o pondere de 10% în stabilirea clasamentului final: PIB-ul regional, PIB-ul pe cap de locuitor, câștigul salarial mediu net, șomajul, investițiile străine în perioada 1991-2014, infrastructura rutieră, infrastructura feroviară, numărul întreprinderilor active, stocul de locuințe și facilitățile educaționale cu impact în piața muncii (școli profesionale, universități).
Primarul Gheorghe Falcă a anunțat, luna trecută, că municipiul Arad a fost inclus într-un program de promovare ca destinație principală pentru investiții, primind în acest sens un premiu din partea Adunării Europene pentru Afaceri (EBA) din Oxford.

Recomandările redacției