istrateDacă în partidele cu Olimpia și CS Mioveni, cavalerii fluierului au slăbit-o pe „Bătrâna Doamnă”, în Bănie arădenii au fost din nou dezavantajați. Cel puțin Eugen Trică consideră că loviturile libere din care oltenii au marcat prin Ferfelea și Ionescu au fost acordate foarte ușor de Dragoș Istrate, dacă nu gratuit, dar a mai adus în discuție și alte probleme de arbitraj.
„A fost o rușine! Fazele din care am primit golurile nu ar fi trebuit să existe. Nu s-a fluierat un fault clar la Apostu și nu s-a acordat cartonaș galben, gazdele au primit un penalty gratuit, ni s-a dat și nouă unul, dar s-a revenit apoi asupra deciziei. Nu mai era sincronizare, nu mai era nimic, a fost haos. Degeaba vorbim, că tot noi auzim. Azi încă a fost altceva, că meciul a fost televizat și a văzut toată lumea ce s-a întâmplat”, a punctat antrenorul UTA-ei.
Totuși, fostul stelist recunoaște că echipa sa nu are scuze pentru desincronizările din defensivă, deși: „Lovitura liberă din care s-a marcat golul doi a venit pe fondul unui joc bun din partea noastră”.

Recomandările redacției