Asociația pentru Reformă Civică și Democrație a ținut să-și manifeste încă odată susținerea pentru familia creștină, invitîndu-i pe români să participe la referendumul din 6-7 septembrie, pentru definirea căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. În acest scop, a organizat, în sala Iuliu Maniu, o locație încărcată de istorie a românilor, aflată, teoretic, în renovare, o dezbatere, la care a invitat reprezentanți ai cultelor religioase, ONG-uri etc. „S-a vehiculat ideea că societatea civilă ar fi împotriva definirii familiei creștine ca uniunea dintre un bărbat și o femeie, așa cum a statuat Iisus Hristos. Este o idee falsă și tocmai din acest motiv am invitat și reprezentanți ai societății civile. Mai mult, dacă ar fi dorit, ar fi putut participa și reprezentanți ai celor care sunt împotriva referendumului, să-și spună deschis opinia, pentru că noi nu susținem referendumul împotriva cuiva, ci pentru ceva, pentru familia creștină. Le respectăm drepturile, dar aceasta nu înseamnă că suntem mai puțin europeni, iar drept dovadă trebuie să precizăm că toate forurile europene, inclusiv CEDO, recunosc dreptul României de a decide în acest sens”, a declarat președintele ARCD, Samuel Caba. Care a mai anunțat și că asociația oferă gratuit afișe (la sediul de pe str. Mărășești nr. 27) prin care oamenii sunt chemați la vot, iar dacă se va găsi o cale juridică, ARCD va organiza și campanie de colectare de fonduri pentru susținerea financiară a referendumului, sub deviza „Dați un leu pentru familie”, banii urmând să fie donați instituțiilor statului care organizează referendumul.Nu vom insista asupra asupra argumentelor fiecărui vorbitor, pentru ele sunt aceleași: de ordin religios, în primul rând, dar și prin prisma normalității, în care trebuie să fie crescuți și educați copiii. S-a vorbit și despre contraargumentele celor care au declanșat o campanie furibundă împotriva referendumului, acestea fiind demontate pas cu pas de către cei care au luat cuvântul. S-a subliniat inclusiv faptul că nu este suficientă reglementarea din Codul Civil, pentru că acesta este ușor de modificat la presiunile venite dinafară, mai ales de ordin politic și de aceea este necesară definirea în Constituție.Lucru pe care l-au cerut, prin semnături, peste 3 milioane de români.

Recomandările redacției