Arcul de Triumf al Revolutiei Române de la 1848

0
180
Arcul de Triumf (vedere din faţă)
Arcul de Triumf (vedere din faţă)
Arcul de Triumf (vedere din faţă)

-prof. Horia Truţă-

Triumful, o sărbătoare celebrată în vechime în faţa întregului popor, se derula şi prin trecerea soldaţilor învingători, pe sub ghirlande de flori ţinute de cetăţenii recunoscători. Ulterior, au fost realizate în acest scop, nişte construcţii din lemn, împodobite cu plante şi ornate cu armele şi steagurile capturate în luptă, pe lângă care treceau biruitorii. În Roma antică, ele au evoluat, sub forma unor construcţii împodobite cu elemente artistice, romanii fiind primii care au exploatat capacităţile decorative şi structurale ale arcurilor de triumf.

În principal, construcţiile de acest fel, constau din doi piloni, uniţi printr-o arcadă. Cu timpul, locul lemnului cărămizii şi a pietrei simple, a fost luat de marmura  bogat împodobită cu basoreliefuri, ce înfăţişau scene din campania militară de curând încheiată, cel mai adesea aplicându-se cvadriga şi chipul zeiţei Victoria.  Pe parcurs, arcul central a fost încadrat de două mai mici, câte unul pe fiecare latură a pilonilor principali, iar în partea superioară au apărut statui din bronz sau marmură cu reprezentări ale altor zeităţi.

Renaşterea, ca mişcare culturală care a propovăduit întoarcerea la valorile umaniste ale antichităţii, a readus în actualitate ideia arcurilor de triumf. Prin extrapolare, în epoca modernă, s-au realizat asemenea lucrări, în cinstea unor conducători, sau pentru comemorarea evenimentelor importante din viaţa unei naţiuni. Regii şi împăraţii Evului Mediu, ridicau aceste construcţii pentru a celebra încoronarea, sau în cinstea războaielor victorioase. Construcţia, a primit în felul acesta simbolul unei porţi, pe sub care trec oştile învingătoare, dintr-o lume veche, perimată, în una nouă, ce urmează a fi realizată, împlinindu-se astfel idealul pentru care s-a luptat.

La Bucureşti, Arcul de Trumf ridicat în grabă, din lemn, în anul 1878, a fost înlocuit în anul 1922, cu unul provizoriu pentru ca în septembrie 1936 să fie inaugurat cel de astăzi. Construit după planurile arhitectului Petre Antonescu, cu o înălţime de 27 m. a fost bogat împodobit cu sculpturi ale marilor artişti români, printre care se disting lucrările lui Ion Jalea şi Dimitrie Paciurea.

Monumentul din Arad, a fost achiziţionat de Ministerul Culturii şi Cultelor, special pentru înfiinţarea Parcului Reconcilierii Româno-Maghiare. Istoria lui a început în 2004, când prin intermediul unei Hotărâri de Guvern, s-a aprobat şi finanţarea acestui obiectiv cultural. Tot atunci, au fost aprobate caracteristicile tehnice ale ansamblului monumental şi devizul estimativ pentru executarea componentelor de arhitectură şi celor artistice din bronz.

Lucrarea, operă asculptorului bucureştean Ion Bolborea, a fost amplasată, pe axa străzii Ecaterina Teodoroiu, la 60 m de statuia Libertăţii. Este alcătuită dintr-un arc monumental împodobit cu 14 basoreliefuri din bronz, un grup statuar format din 15 persoane, aşezat sub arc, texte incizate şi alte câteva componente mai mici.

Paşoptiştii
Paşoptiştii

Construcţia, înaltă de 11 m, este confecţionată din beton armat, placat cu calcar de Başchioi, care sprijină pe sol, într-o generoasă formă rectangulară. Înălţimea arcului este de 6,6 m., deschiderea de 3 m. iar grosimea stâlpilor este de 2,8 m. faţă / spate şi 3 m. lateral. Sub aspect arhitectural, centrul său de echilibru este localizat în arcul semicircular median. Punctele de sprijin de la sol şi antablatura de deasupra lor, sunt separate de grupul de personaje, cu un element despărţitor aşezat sub orizontala central – superioară transmiţând faţadei un sentiment de forţă şi stabilitate. Centricitatea este susţinută şi de simetria bilaterală a construcţiei, fiind însă atenuată prin lipsa unui centru de echilibru clar marcat. In interiorul deschiderii arcului, la baza structurii, la unul din pilaştrii, este marcată o uşă care se deschide spre o scară interioară, permiţând accesul spre partea superioară.

Monumentul este prelucrat artistic, prin grupuri de personaje realizate din bronz atât în tehnica ronde-boss cât aplicarea de reliefuri decorative şi texte . Aria tematică este Revoluţia de la 1848 în teritoriile

ocupate de români, redată printr-o întreagă colecţie de portrete paşoptiste. Se prezintă în faţa spectatorului: munteni, moldoveni, unguri, sârbi, gânditori şi militari, căpetenii, prefecţi şi tribuni ardeleni.

Central, grupaţi pe trei rânduri (3-7-5), într-o aliniere relativă, pe sub arcada monumentului defilează triumfător, 15 bărbaţi, realizaţi din bronz, în sistemul ronde-bosse, cu înălţimea de 2,80-3 m. Animaţi de marile idealuri ale Revoluţiei ei păşesc triumfător pe sub Arcul de Triumf, spre o nouă lume, făurită prin propriul sacrificiu. Grupul compact de personaje, aşa cum a fost conceput, aminteşte de acuarela lui Costache Petrescu Manifestanţi pentru Constituţia de la 1848, îndreptându-se spre palatul lui Gheorghe Bibescu şi pictura în ulei Revoluţionari de la 1848 semnată de Constantin Piliuţă. Pentru echilibru, simetria este asigurată, prin câte un personaj central, flancat stânga-dreapta, de câte 2 persoane în rândul întâi, 3 persoane în rândul al doilea şi 1 persoană în rândul al treilea. Unitatea acestei diversităţi spaţiale create de mulţimea de personaje este ptodusă prin continuitatea masei corporale, din partea inferioară a grupului de revoluţionari. Prezentarea lor este suprarealistă,un curent artistic de avangardă, din deceniile trei şi patru ale secolului trecut, care proclamă o totală libertate de expresie. Prin costumele de epocă stilizate, tinerii aparţin protipendadei Pricipatelor, care au renunţat la işlicul şi giubeaua de modă veche, înveşmântându-se în fracuri europene. Ei merg în frunte cu pictorul Barbu Iscovescu, îmbrăcaţi în redingotele şi surtucurile lor atât de ieşite din comun în perioada respectivă, cu clacurile sau pălăriile ale căror boruri răsfânte erau compensate cu pene. În ţinuta şi portul lor, introdus de Gheorghe Asachi şi membrii corpului de profesori de la Academia Mihăileană din Iaşi, ei împrumută astfel ceva din croiala hainei şi din elanul care-l însufleţea la acea vreme pe Alphonse de Lamartine, fruntaşul Revoluţiei Franceze, cel care a patronat Societatea Studenţilor Români din Paris şi a sprijinit Unirea Principatelor. Mulţi dintre aceşti tineri patrioţi luminaţi, devenţi în 1848 căpeteniile Revoluţiei Române şi-au dat tributul luînd la scurt timp, unii prin drumul exilului, alţii în temniţele mănăstirilor.

Familia
Familia

Pe antablament, în zona centrală, pe ambele feţe, sunt inscripţii, cu citate atribuite lui Avram Iancu şi Simion Bărnuţiu. În faţă este incizat textul: Noi suntem oamenii libertăţii / pentru asta ne-am revoltat / pentru asta ne-am vărsat / şi suntem hotărâţi a vărsa / sângele până la ultimul român / Avram Iancu, iar în spate, cu litere de aceleaşi dimensiuni şi formă, au fost înscrise cuvintele: Naţiunea română nici voeşte / a domni peste alte naţiuni / nici va suferi a fi supusă altora / ci voieşte drept egal / pentru toate / Simion Bărnuţiu.

Textele sunt încadrate de patru basoreliefuri din bronz, cu înălţimea de 2,3 m, reprezentând figuri alegorice specifice şi anume: în faţă – Descătuşarea României, o femeie simbol al patriei, ţine în mâna dreaptă ridicată o făclie ce-i luminează calea, iar cu cealaltă drapelul înfăşurat şi Uniunea Europeană reprezentată prin zeiţa Nike (Victoria), sub forma unei tinere înaripate. Pe frontonul din spate, cele două reliefuri superioare ilustrează Înfrăţirea româno-maghiară şi personaje obişnuite care compun o familie simbol pentru România şi minorităţile. Stâlpii monumentului, sunt decoraţi pe ambele feţe cu basorelifuri de mari dimensiuni (5 m), din bronz, care reprezintă grupuri de revoluţionari  paşoptişti. Printre cele 15 personaje, fixate în partea inferioară a stâlpilor Arcului de Triumf, se disting figurile lui Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Vasile Alecsandri, George Bariţiu, Avram Iancu, C.A. Rosetti, Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu, Kossuth Lajos. Mai sunt şi alte câteva chipuri, cu evidente trăsături ale unor modele de ofiţeri, politicieni sau oameni din popor. Portretele sunt prezentate în vedere frontală sau în profil ¾, trezind iluzia mişcării, a acţiunii, a vieţii, aceasta mai ales, datorită privirii deviate în raport cu ţinuta capului. Bronzul este incizat în faţă, cu semnătura:                                                                                                                Bolborea I. 2005.

Imediat după instalarea monumentului, au apărut controversele, mulţi considerând că el nu corespunde ideatic iar din punct de vedere artistic este îndoielnic. Nimic mai fals. Inspirat din evenimentele anului 1848, autorul, sculptorul Ion Bolborea, exprimă clar tema, lucrarea constituindu-se într-un adevărat document de istorie naţională. Mijloacele de exprimare artistică, sunt cele suprarealiste, curent care prin definiţie este antiacademic, o frondă împotriva tradiţionalismului. De aceea, amplasamentul, lângă un monument de manieră clasică (Libertatea) şi într-un colţ de piaţă, a fost total neinspirat, neexistând o relaţie firească, nici între ele şi nici cu peisajul din jur.  În plus, pentru ca cele două monumente să fie egale, construcţia a fost realizată disproporţionat, fără să aibe înălţimea necesară, astfel că Arcul de Triumf pare turtit. Ridicat în grabă, semnele superficialităţii constructorilor au apărut curând după inaugurare. Astfel, textele incizate nu mai pot fi descifrate cornişa superioară lipsită de pantă s-a înegrit, placajele din calcar au început să cadă, fără ca monumentul să fi traversat măcar un deceniu.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.