Autorul mai multor furturi a fost prins de polițiști. În urma investigaţiilor efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale, a fost identificat un tânăr de 19 ani, din localitatea Drauț.

Acesta ar fi sustras, în noaptea de 20/21 ianuarie dintr-un autoturism parcat pe strada Nicolae Oncu și în noaptea de 18/19 februarie dintr-un autoturism parcat pe strada Reșiței, un compresor, o pereche de ochelari de vedere, un radio-casetofon, două genți cu haine și două truse de chei.

Bunurile sustrase ar fi fost ulterior comercializate pe raza municipiului. Tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi prezentat cu propunere de arestare preventivă, iar Judecătoria Arad emis pe numele acestuia mandat de arestare pe o perioadă de 30 de zile. Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celui în cauză.

Recomandările redacției