Arhipăstorul Aradului își sărbătorește ziua onomastică şi patronul spiritual, Sfântul Apostol Timotei. Numele de Timotei este de origine grecească (Τιμόθεος) și înseamnă „cel care-l cinsteşte pe Dumnezeu”. Sf. Apostol Pavel l-a însărcinat  cu misiuni importante şi a văzut în el un fel de alter ego, după cum reiese din marele elogiu pe care i-l face în Scrisoarea către Filipeni. Apostolul Pavel nu a avut pe nimeni atât de apropiat sufleteşte (isopsychon), care să se preocupe cu atâta sinceritate de problemele comunităților Bisericii de la începuturi (cf. Filip. 2, 20).
Privind la viața și activitatea Sfântul Apostol Timotei ne dăm seama de câteva lucruri foarte semnificative. Cel mai important este faptul că Apostolul Pavel s-a înconjurat de colaboratori în realizarea misiunilor sale. El rămâne cu siguranţă Apostolul prin excelenţă, fondator şi păstor al multor Biserici. Se vede însă cu uşurinţă că el nu făcea totul singur, dar se sprijinea pe persoane de încredere, ca Apostolul Timotei, care îi împărtăşeau truda şi responsabilităţile. O altă observaţie priveşte disponibilitatea acestor colaboratori. Izvoarele privitoare la Timotei pun bine în lumină disponibilitatea lor de a-şi asuma diferite responsabilităţi, constând mai ales în a-l reprezenta pe Apostolul Pavel chiar şi în situaţii nu tocmai uşoare. Într-un cuvânt, el ne învaţă să slujim Evanghelia cu generozitate, ştiind că acest lucru presupune şi o slujire a Bisericii însăşi. Prin angajarea noastră concretă suntem chemați să descoperim adevărul acestor cuvinte şi să fim şi noi bogaţi în fapte bune şi astfel să deschidem porţile lumii lui Hristos, Mântuitorul nostru.
Învățător al credinței
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei își găsește lumină și tărie pentru slujirea sa în Cuvântul lui Dumnezeu, interpretat în comuniunea Bisericii și vestit cu fidelitate curajoasă „cu timp și fără de timp” (2 Tim. 4, 2). Învățător al credinței, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei promovează în activitatea sa tot ceea ce este bun și frumos în turma încredințată lui, îi sprijină și îi îndrumă pe cei slabi întru credință (cf. Rom. 14,1). Slujirea Arhipăstorului Aradului este izvor de speranță întrucât ea reflectă o ecleziologie a comuniunii și a misiunii. La ceas de pomenire a adevăratului fiu întru credinţă și misiune apostolică al Sfântului Apostol Pavel, la ceas de sărbătoare a inimii, dorim Înaltpreasfinţiei Sale Timotei în slujba episcopalis „har, milă, pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Hristos Iisus, Domnul nostru” (2 Tim. 1, 2), căutând printr-un „da”-ul iubirii ca toţi fiii eparhiei să slujească Evanghelia „întocmai ca un copil lângă tatăl său” (Filip. 2, 22). Fie ca slujirea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei să fie întotdeauna ocrotită de Maica Domnului. În toate timpurile, Maica Domnului strălucește, la orizontul Bisericii și al lumii, ca un semn al mângâierii și al nădejdei sigure. Mulți, binecuvântați și fericiți ani în harul Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop!
Arhim. Teofan Mada

Recomandările redacției