Creșterea accelerată a numărului de cazuri noi de Coronavirus, dar și indisciplina unor compatrioți de-ai noștri a făcut ca noile măsuri de prevenire a răspândirii infecției să fie și mai dure decât cele de până acum. Toate acestea vor intra în vigoare începând din 25 martie 2020. Practic deciziile care până acum erau recomandări, vor deveni obligatorii. Președintele Klaus Iohannis a spus: „Se vor introduce noi restricţii de circulaţie, iar ceea ce a fost recomandare va deveni obligaţie. Am decis să folosim şi Armata pentru a gestiona şi mai bine situaţiile apărute în teren. Resticţiile vor intra în vigoare începând de miercuri. Tocmai am încheiat o şedinţă de lucru pe care am convocat-o. Au participat, împreună cu mine, prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul de Interne, ministrul Sănătăţii şi ministrul Apărării. Împreună am evaluat situaţia care, după cum ştim cu toţii, devine din ce în ce mai complexă, situaţia creată, evident, de epidemia de coronavirus. Am discutat împreună măsurile suplimentare care se cer luate în această perioadă şi pot să vă spun în acest moment că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a fi în situaţia să îngrădim, să încetinim răspândirea infecţiei. Astfel, se vor introduce noi restricţii de circulaţie şi noi restricţii pentru români, în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine obligaţie, după principiul «stăm acasă». Evident că oamenii pot ieşi ca să meargă la serviciu şi să se întoarcă de la serviciu, să iasă să îşi facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta. Însă aceste restricţii devin obligaţii!”. Șeful statului a  anunţat că pentru persoanele din carantină şi izolare vor fi pregătite  măsuri de supraveghere electronică, „pentru că este necesar ca aceste măsuri să fie respectate integral. Am convenit să folosim şi Armata, pentru a gestiona mai bine situaţiile create în teren. În acest fel, Armata va pune la dispoziţie personal care va veni să suplimenteze forţele de ordine publică, Jandarmerie şi Poliţie”. El a afirmat că persoanele cele mai vulnerabile sunt cele de peste 65 de ani, pentru care se vor introduce restricţii speciale pentru că vor trebui să stea practic tot timpul acasă, în interesul lor propriu. La nivel local, în întreg județul Arad, în ultimele 24 de ore s-au făcut verificări s-au dat amenzi și s-au întocmit și  două dosare penale.  Astfel echipele mixte de la  Poliție, Jandarmi și de la  Poliția Locală au verificat 401 persoane și 45 de firme. Au fost aplicate două amenzi, în sumă de 5.500 lei. De asemenea, au fost întocmite două dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. „Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu exonerează de răspundere penală. Tocmai de aceea, recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. Vă rugăm să râmâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!”, au precizat reprezentanții autorităților. Important este că persoanele în vârstă de peste 65 de ani trebuie să rămână în case,în cea mai mare parte a timpului. Ei vor putea ieși din locuințe, în intervalul orar 11,00 – 13,00; doar pentru cumpărături și deplasări scurte, din motive justificate. Cei aflați în carantină și izolare vor fi supravegheați electronic. Și ceilalți trebuie să respecte măsurile impuse și să nu facă deplasări inutile. Toate acestea au fost stabilite printr-o Ordonanță Militară. Așadar Armata va ieși în stradă pentru ajuta Poliția și Jandarmeria, dar mai ales pentru a ține lumea în casă.

Recomandările redacției