Arme vechi de zeci de ani au fost găsite în tavanul unei clădiri la Lipova

0
143

armeLucrările de renovare ale unei locuinţe au scos la lumină arme vechi, uitate într-un pod de zeci de ani. Muncitorii au dat peste ele întâmplător şi când le-au găsit şi-au dat imediat seama că trebuie să anunţe poliţiştii. Armele erau în stare avansată de degradare şi cel mai probabil datează de pe vremea celui de-Al Doilea Război Mondial.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Lipova au fost sesizaţi de către un bărbat din localitate, despre faptul că, în timp ce demola o anexă a unei clădiri din localitate, a descoperit mai multe arme. În cadrul cercetării efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că în tavanul magaziei se aflau trei puşti tip carabină, în stare de avansată de uzură, o sabie Solingen cu teacă, parţial ruginită şi două pistolete tip revolver, ambele în stare avansată de degradare”, a precizat subcomisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Arad.
Armele au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.
Şi un bărbat din Pilu este cercetat pentru deţinere ilegală de armă. Un control al poliţiştilor Secţiei numărul 3 Poliţie Rurală Chişineu-Criş s-a încheiat cu dosar penal pentru proprietarul în vârstă de 56 ani.
Poliţiştii au găsit la domiciliul bărbatului, o armă neletală marca Slavia şi 39 de alice, deţinute ilegal întrucât acesta nu este deţinător de permis de armă sau autorizat să deţină armă.
Arma şi muniţia aferentă au fost ridicate în vederea continuării verificărilor, cel în cauză fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere sau port fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.