Asemănări și diferențe

Între ființe, lucruri și fenomene, există asemănări și diferențe, după cum pot să nu fie nici de unele, nici de altele. Bunăoară între clasele sociale (acum li se spune pături, de parc-ar fi cuverturi sau alte plapume de-astea): se aseamănă-ntre ele pentru că-s alcătuite din oameni iar nu din alte soiuri de dobitoace, și se deosebesc fundamental fie prin culoarea sîngelui (roșu la ambele, dar la una din ele mai albastru chiar și decît Marea Neagră), fie prin hoții și alte furăciuni, fie prin dimensiunea averii, fie prin acumularea inte­lectuală, fie prin etc.
Două întîmplări recente m-au provocat la meditări asupra temei. Prima întîmplare de pus pe gînduri a fost contestarea de către fosta majestate a României (sau de cei din imediata-i apropiere făcută-n numele-i), a datoriei de aproape juma’ de milion de lei către fiscul patriei, și cererea făcută de același (sau de-aceiași), de scutire de impozit pe domeniul de la Săvîrșin pe motiv de „veteran de război”. Cea de-a doua întîmplare e Florica. Acum s-o luăm metodic, fiindcă-ncurcate-s hățișurile monarhiei și limpezi căile Domnului!
Ajuns rege prin abdicarea repetată a tatălui său (de două ori și-n numele tuturor urmașilor săi), dat jos de pe tron și trimis la joacă de același tată adus în țară pe șestache de Iuliu Maniu, apoi repus pe tron din voința de fier a generalului Ion Antonescu, regele Mihai este caz unic în istoria lumii: în plin război, îl arestează pe comandantul armatei (s-au mai văzut totuși cazuri de-astea, nu multe, dar au fost), și-l predă inamicului cu care țara și mareșalul se aflau în război (asta e unic în istoria planetei Pămînt) – ceea ce se definește și numește ca fiind înaltă trădare de țară, făptuire care se pedepsea cîndva prin retezare de cap sau tragere-n țeapă. La noi s-a pedepsit prin decorare cu Ordinul Pobeda. Cît de curînd, se va pedepsi și cu scutire de impozit pe caz de veteran de război deși numitul și-amintitul n-a luptat sub arme nici o secundă, deci n-avea cum să fie lăsat la vatră, deci veteran. Dacă veteran înseamnă să fi trecut prin război și să-i fi supraviețuit, înseamnă că și mama, născută-n 1926, la cei 90 de ani ai ei, este veterană de război, deci trebuie scutită de impozite și taxe – sau prevederile se-aplică numai celor cărora le curge prin vene sînge-albastru?!? Asta-nseamnă sacrificiu pentru țară: să ai de să rîgîi, nu alta, da’ obligații ioc!
Rușinat pînă la rușine de rușinea monarhică de pe obrazul neamului meu, mă-ntorc la Florica. Florica nu-i de sînge-albastru, ci de cel mai curat și nobil și roșu sînge țărănesc românesc. Nu viețuiește-n castele de prin Săvîrșinuri, Peleșuri sau Bucureștiuri, nici prin Elveții sau asemănătoare, ci-n Lalașinț, la o azvîrlitură bună de băț de Săvîrșin. Tatăl său, om absolut excepțional (l-am cunoscut bine și știu ce spun), era de-adevăratelea veteran de război: fusese pe front, își pusese viața la bătaie pentru țară și-a făcut prizonierat în URSS de i s-a urît. Înainte de-a muri, cu vreo cinșpe ani în urmă, pe cînd își primea mizeria aia de i se spunea pensie de veteran, îl treceau lacrimile de fiecare dată și plîngea ca un copil bătrîn ce era. Fiica veteranului Teodor Damaschin din Lalașințul Aradului a rămas singură în casa părintească. Bolnavă de poliartrită reumatoidă cronică de la vreo șaptesprezece ani (grad de handicap I cu drept de însoțitor), cu toate articulațiile deformate complet, în imposibilitate fizică de-a-și purta de grijă, are-o pensie absolut mizerabilă: 698 de lei lunar – din care trebuie să-și plătească ea însăși însoțitor! Nu știu cît era pensia de veteran pentru care plîngea bace Todor Damaschin (a lu’ domnu’ i se spunea-n sat), cînd o primea, dar Florica nu primește nici măcar 0,00 lei lunar ca urmașă directă de veteran de război și de prizonier de război. Recent, dacă recent poate-nsemna în urmă cu trei luni, Florica a căzut și și-a frînt un picior, stîngul. De-atunci stă doar în pat și nici măcar în șezut nu se poate ridica. Un doctor ini­mos a-ngrijit-o-n spital la Arad: doctorul Iovănescu (respectele mele, doctore!). Cu patru zile-n urmă i-am cumpărat Floricăi medicamente: 216,40 lei (din pensia-i de 698), iar astea-s doar o tură, că vin celelalte, și-ar trebui vîndut un domeniu cît cel al Săvîrșinului ca să se-adune bani destui – dar n-are nici domeniu, nici sînge-albastru, ci doar sîngele roșu, clocotitor și curat și nobil de țăran român dat pe mîna rușilor în ’944 cu tot cu țară. Ca avere imobilă Florica are vreo trei sau patru hectare de pămînt rămas de la părinți (trecuți amîndoi la cele veșnice), pămînt pe care nu-l poate lucra deși ar vrea, pe care-l lucrează alții și pentru care primește ceva mai mult decît nimic, casa părintească – care se părăginește progresiv, și propria-i ființă care stă pe loc  în tot mai rău și deloc în bine. Tot ca avere imobilă Florica mai posedă un trecut pe care nici Dumnezeu nu-l poate modifica și-un stat pentru care tatăl ei și-a pus viața la bătaie, stat pe care l-a durut și încă-l doare-n cot de viața veteranului și de viața fiicei lui.
Cum spuneam la-nceput, între ființe, lucruri și fenomene sînt și asemănări, și diferențe, deci și-ntre Săvîrșin și Lalașinț sînt. Din unghiul meu de fugă și cu referire la condiția de majestate, îmi plec genunchiul și fruntea-n fața memoriei Majestății Sale Țăranului Român Teodor Da­maschin a lu’ domnu’ din Lalașinț și-n fața Floricăi, fiica sa care-i seamănă, oameni cu care nici un rege și nici o regină nu se vor putea asemăna-n veacul vecilor, fiindcă nu-s vrednici ei, regii și reginele lumii, nici măcar să le lege șireturile la pantofi, necum să le steie drepți în față.
Primește-mi, Florica dragă, și plecarea genunchiului și a frunții, și tremurul sufletului, că ei or fi regi și regine toată viața, dar noi om fi și-om rămâne prinți-țărani (cum extraordinar spunea Brâncuși), toată moartea. Noi n-am trădat nimic, Florica, deci de-asta plătim impozite și taxe de ni se acrește, și nici n-om trăda vreodată.
Asta-i marea deosebire, Florica: unii (al dra­cului de mulți), plătesc de nu le rămîne nici praful de pe tobă – și țin astfel în viață statul ăsta mafiot și banditesc, iar alții se sacrifică de tot și nu plătesc nici o lețcaie, că unde s-a mai văzut rege și popă care să deie cînd Domnul le-a dat fiecăruia, popii și regelui, o mînă dreaptă care
s-adune tot ce se poate, și-o mînă stîngă care să ieie tot ce se prinde?