Astăzi se împlinesc 45 de ani de la inaugurarea Transfăgărășanului

0
33

Acum 45 de ani, la data de 20 septembrie 1974, a fost inaugurat Drumul Naţional Transfăgă­ră­şan, ca o cale de comunicare între Muntenia şi Ardeal. Construit între 1970 şi 1974, cu preţul vieţii a zeci, poate sute de muncitori, Transfă­gă­rășanul a fost caracterizat de Jeremy Clarkson, unul dintre realizatorii emisiuni Top Gear, drept „cel mai specta­culos drum din lume”, potri­vit Click.
Ideea construirii acestui drum i-a apar­ţinut lui Nicolae Ceauşescu care a vrut să asigure un drum strategic peste munţi, folosit îndeosebi de militari. Ca urmare a invaziei Cehoslovaciei de către trupele sovietice, în august 1968, România era o ţintă în vizorul Armatei Roşii. Până la construcţia acestuia, Munţii Făgăraş nu pu­teau fi trecuţi, în acea zonă, nici măcar folosind calul. La construirea lui au fost fo­losiţi tinerii înrolaţi obligatoriu în armată la 18 ani, constructorii civili şi militarii, ţăranii şi intelectualii, mulţi dintre cei din urmă ce proveneau din închisorile comuniste.
O parte dintre cei care au construit „drumul dintre nori” au murit în prăpăstiile adânci ale Munţilor Făgăraş. Oficial au fost raportaţi zeci de morţi, neoficial au fost de ordinul sutelor.
Trei milioane de tone de rocă au fost dislocate cu ajutorul a şase mii de tone de dinamită. Un arsenal ca pentru un război, a făcut posibil acest drum dus până la altitudinea de 2.042 de metri şi foarte şerpuit, cu peste 830 podeţe şi 27 viaducte. Aproape cinci ani bubuiturile dinamitelor au răsunat în munţi, odată cu târnăcoapele care nu se opreau nici iarna. S-a lucrat, de fapt, non-stop, indiferent de anotimp, câte trei schimburi pe zi.
Conform unor mărturii, cei din jurul lui Nicolae Ceauşescu i-au propus dictatorului ca şoseaua să poarte numele său, idée agreată de Elena Ceaușescu, însă liderul comunist a refuzat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.