Aşteptări febrile

0
117

Toată lumea care are cât de cât legătură cu administraţiile locale se află într-o aşteptare febrilă. Motivul? Acum se construiesc bugetele, care au întârziat nepermis de mult. Reprezentanţii primăriilor ştiu cam pe ce bani se vor baza şi anul acesta, aşa că au început deja să-şi facă calcule. Se fac planuri pentru continuarea investiţiilor începute anul trecut, pentru finanţarea proiectelor realizate cu fonduri europene şi se întocmesc proiecte noi. Fără buget, nimic nu s-a mişcat anul acesta. Nici măcar iarba nu a crescut, şi au avut de suferit nu numai comunităţile, prin faptul că anumite lucrări au fost amânate, ci şi diverşii furnizori sau prestatori de servicii, care aveau semnate diverse contracte ce nu intră în sfera cheltuielilor curente.
Într-o aşteptare la fel de febrilă se află, zilele acestea, şi angajaţii Filarmonicii de Stat Arad, dar dintr-un cu totul şi cu totul alt motiv. Oamenii aşteaptă să vadă cum va trece de evaluare managerul Alin Văcean. Prima evaluare a activităţii lui Văcean a eşuat din cauza directorului Filarmonicii din Oradea, inginer zootehnist de meserie, care chemat să facă parte din comisia de evaluare, a lipsit de la datorie, motivând că a fost bolnav. Ieri, Consiliul Local Muni­cipal, a votat noua comisie de evaluare, în componenţa căreia, din motive care ne scapă, a fost inclus din nou zootehnistul de la Oradea. Tot din motive care ne scapă, viceprimarul Levente Bognar a renunţat la conducerea comisiei în favoarea unui consilier local. Ajunşi în pragul disperării, reprezentanţii Sindicatului Artiştilor Interpreţi ameninţă că vor intra în grevă, dacă autorităţile vor rămâne surde la problemele pe care le-au ridicat de o bună bucată de vreme, fără ca nimeni să nu ia nicio măsură.
În sfârşit, lumea catolică şi întreaga comunitate internaţională aşteptă cu sufletul la gură alegerea noului papă. Colegiul cardinalilor a început să delibereze, casele de pariuri şi-au afişat cotele, se fac înţelegeri între electori, se poartă negocieri… totul pentru a-l alege pe urmaşul Sfântului Petru, despre care apar tot felul de profeţii, mai mult sau mai puţin credibile. Adevărul este că Biserica Catolică este una dintre cele mai puternice entităţi din lume, papa fiind nu doar un simplu lider religios, ci şi un lider politic care are un cuvânt greu de spus pe scena mondială. Astfel, ceea ce se întâmplă acum la Vatican este urmărit cu atenţie pe toată planeta.
Şi totuşi, nu pot să nu remarc, că în ultima vreme, din cee în ce mai multe evenimente sunt aşteptate sau urmărite cu sufletul la gură, din cauza globalizării şi a televiziunilor de ştiri care transmit în timp real orice se întâmplă în lume, ceea ce ne face părtaşi la alegerea episcopului Romei, la alegerea preşedintelui SUA, la nunţa prinţului William sau finala Campionatului Mondial de Fotbal.
Sigur, pe noi ca arădeni, ne interesează în primul rând ce se întâmplă în judeţ, ne interesează dacă primăria comunei sau oraşului în care locuim îşi poate face sau nu treaba sau dacă un anumit director ia notă de trecere, deşi a avut un comportament care lasă de dorit…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.