Aşteptînd Apocalipsa

0
149

Încet-încet, orice emoţie se estompează, indiferent dacă-i personală sau colectivă. Emoţiile personale se arhivează-n memorie ca amintiri, cele colective se arhivează-n statistici – ambele arhive la fel de nefolositoare, fiindcă nimeni n-are predispoziţia de-a-nvăţa cîte ceva din amintiri sau din statistici.
Bunăoară s-a-ntîmplat bulibăşeala din decembrie 1989 (şi-s acuşi-acuşi 26 de ani; mai e doar o lună pînă să se-mplinească), îmbulzeală din care s-au iţit în vîrful puterii cîteva clici de hoţi care-au pus ţara pe butuci şi-au adus marea masă de oameni la sapă de lemn. Emoţia de-atunci, uriaşă dealtfel, s-a estompat, iar azi nu mai e decît ce spuneam mai sus: statistică. N-a-nvăţat nimeni nimic din asta; vreau să zic că n-au învăţat cei care trebuiau să-nveţe că ăluia de-i pui puterea-n mîini îi atîrni şi ştreangul personal de-o cracă de copac la o margine de codru (din Bălcescu citire), ca să aibe leagăn de şi-o muia deştele-n mierea bugetului şi ca să ştie că acolo o s-ajungă de-o călca strîmb în contra celor mulţi şi drepţi. Paranteză: cred că încă sînt mai mulţi cei drepţi decît cei strîmbi, dar n-are ţara asta destul ca să se sature strîmbii furînd, aşa că se mai iau împrumuturi – care nici astea n-ajung, aşa că se mai împrumută o dată…, înc-o dată…, şi-nk-o dată măi flăkăi, hooop ş-aşa, ş-aşa!, iar de plătit va plăti bivolul votant şi urmaşii lui, că doar n-or plăti parlamentarii şi miniştrii şi secretarii de stat şi primarii şi alte vieţuitoare din astea fără de care am trăi cu mult mai bine dacă ne-am scutura de ei cum s-a scuturat bivolul alexandrescian de căţelul care i se suise-n spinare în mod neelectoral, deci samavolnic.
Acelaşi fenomen se repetă cu tragedia de la clubul acela bucureştean care-a luat foc de la o „artificie”: emoţii cît cuprinde, mobilizare socială exemplară şi lăudabilă, mobilizare guvernamentală şi parlamentară şi administrativă lamentabilă, vieţi pierdute fără rost din vinovăţii criminale, ieşiri în stradă şi aruncarea guvernului la gunoi. Că guvernul trebuia luat cu tîrnu’ era limpede de foarte multă vreme, chiar din ziua instalării lui – dar a fost necesară catastrofa ca să se-ntîmple. Totuşi (fiindcă există un „totuşi”), onor guvernul a plecat de la Palatul Victoria după ce onor prezidentul s-a-ntîlnit în piaţa mare (o, Agora!), cu protestatarii. Voinţa cîtorva zeci de mii de protestatari deştepţi a dărîmat neconstituţional un guvern care funcţiona constituţional, deşi locatarul anterior de la Cotroceni nu putuse fi mătrăşit constituţional chiar dacă pentru mătrăşire votaseră constituţional vreo şapte milioane de berbeci electori proşti.
Aşadar s-a schimbat guvernul. Avem executiv de tehnocraţi cică. Asta-i o gogoaşă cît Carpaţii; cum să fie de tehnocraţi dacă are sub tălpile fiecărui ministru preşurile tuturor politicienilor din Parlament? Nu-i limpede că-i guvern politic? Nu-i limpede că dintr-o dată pe ciolanul puterii şi-au pus labele toţi, (că pînă acum aveau puterea-n labe, deci se ghiftuiau, doar „ăia”)? Nu-i limpede că guvernul n-a căzut din voinţa protestatarilor ci din foamea găştii adverse? Nu-i limpede că Apocalipsa încă n-a fost, ci va veni ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.