Atac la Strasbourg: europarlamentarii au fost evacuați din clădirea PE

0
209

Deputații europeni, blocați de la lăsarea serii în Parlamentul European (PE) de la Strasbourg, după atacul armat care a însângerat Târgul de Crăciun al oraşului, au început să părăsească sediul PE miercuri, în jurul orelor 01.00, a constatat un corespondent al agenţiei France Presse, știrea fiind preluată de Agerpres.

Preşedintele Parlamentului, Antonio Tajani, a anunţat lansarea planului de evacuare, în cooperare cu poliţia franceză, la orele 02.00 (01.00 GMT).

La orele 03.00 (02.00 GMT), angajaţi ai PE, înalţi funcţionari şi parlamentari au fost escortaţi de poliţie în autocare şi maşini monovolum spre centrul oraşului, potrivit unui corespondent al AFP.

Sediul Parlamentului European a fost închis de la primele ore ale serii, după un atac armat în centrul oraşului Strasbourg, la câţiva kilometri de instituţia europeană, situată în nordul oraşului.

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, cunoscut de poliţie în legătură cu activitate infracţională fără caracter terorist (fişă S, infracţiuni de drept comun), a deschis focul în jurul orelor 20.00 (19.00 GMT) în centrul istoric al oraşului, unde se organizează tradiţional Târgul de Crăciun care atrage milioane de turişti veniţi din întreaga lume.

Rănit de o patrulă de soldaţi din cadrul Operaţiunii Santinela, autorul atacului armat a reuşit să fugă şi era în continuare căutat în jurul orelor 03.00 (02.00 GMT).

În semn de solidaritate, preşedintele Parlamentului, Antonio Tajani, a ţinut să conducă până la final şedinţa plenară, a cărei dezbateri s-au încheiat, după cum era prevăzut, la miezul nopţii. „Acest Parlament nu va fi intimidat de atacuri teroriste sau criminale. Vom continua să lucrăm şi reacţionăm cu forţa libertăţii şi democraţiei împotriva terorii” , a declarat el.

La puţin timp după atacul armat, sute de persoane au fost oprite la ieşirea din Parlament de agenţi de securitate care le-au cerut să se adăpostească.

Mai mult, la barul instituţiei europene, parlamentari, comisari europeni şi membri ai personalului au aşteptat toată seara autorizaţia de a ieşi.

Delegaţia noastră urma să participe la o petrecere de Crăciun într-un restaurant din centru. Ne-am gândit mai întâi la colegii noştri care erau deja în oraş. Sunt bine cu toţii”, a declarat Kathleen Van Brempt, europarlamentar belgian.

Sunt la adăpost, dar gândurile şi condoleanţele mele se îndreaptă către victimele acestei atrocităţi. Vive la France! , a scris pe Twitter eurodeputatul britanic Charles Tannock, blocat şi el în clădirea PE.

Atentatul comis marţi seară împotriva Târgului de Crăciun de al Strasbourg s-a soldat cu trei morţi şi 12 răniţi, dintre care şase foarte grav, a anunţat ministrul francez de interne, Christophe Castaner, în faţa presei de la sediul prefecturii Bas-Rhin, mai transmite AFP.

Mai devreme, primarul oraşului, Roland Ries, afirmase că bilanţul este de patru morţi şi vreo zece răniţi.

Totodată, ministrul de interne a ridicat nivelul planului Vigipirate la urgenţă atentat . În prezent, suntem în Franţa în postură «vigipirat» întărită, Guvernul tocmai a decis să îl treacă la urgenţă atentat, cu introducerea de controale întărite la frontiere şi controale întărite la toate târgurile de Crăciun pentru a evita riscul mimetismului, a declarat Christophe Castaner.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.