Cărțile ce pledează pentru ateism sunt în topul listelor celor mai vândute cărți în zilele noastre și tot mai mulți oameni par să asculte. Cei care iau atitudini contrarii încearcă să combată dogma științifică cu dogma religioasă. Poate că s-ar descurca mai bine dacă ar apela la cunoașterea nedemonstrabilă, dar – pentru cei ce își dau viețile pentru ea –  a Dumnezeului viu. Nume ca Dennet, Dawkins și Harris au devenit binecunoscute atât în cercurile ateiste, cât și în cele fundamentaliste. Scrierile și cugetările cuprinse în interviurile lor au dat naștere unor răspunsuri aprinse. Această întreagă dispută între ce a fost numit „Noul Ateism” și creștinismul tradițional impune niște observații elementare. În primul rând, este evident că lumea este cu mult mai complexă decât își pot imagina atât savanții, cât și teologii, cu atât mai mult, decât o pot descrie. De la interacțiunea dintre materie și energie la tipurile de experiențe mistice, realitatea în totalitatea ei pur și simplu nu poate fi cuprinsă, nici de rațiunea umană, nici de intuiția religioasă. Acesta este motivul pentru care marii teologi ai Bisericii au declarat întotdeauna că Dumnezeu este dincolo de existență, chiar dincolo de orice concepție pe care am avea-o despre El (de aici derivă importanța „teologiei apofatice” în cadrul Ortodoxiei, calea negativă care numai ea, duce la adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu). Astfel devine evident că ateii, prin definiție, neagă ceva despre care nu știu nimic. Ei presupun, în mod eronat, că dacă ei nu posedă o cunoaștere verificabilă a lui Dumnezeu, atunci nici altcineva nu o poate poseda. Această concluzie se bazează pe convingerea că putem dobândi cunoașterea numai prin investigația științifică. Știința este indispensabilă dacă dorim să înțelegem realitatea empirică. Ideea este, în orice caz, că există o Realitate dincolo de empiric, care rămâne esențialmente inaccesibilă investigației raționale, științifice. De fapt, „Dumnezeul” pe care îl neagă cei mai mulți atei, ar trebui negat – respins ca o simplă caricatură – de orice creștin informat. Cu mulți ani în urmă, teologul britanic J.B. Phillips a scris o carte mică, dar impresionantă, intitulată „Your God is Too Small – Dumnezeul vostru este prea mic”. Se pare că în spatele ateismului multor persoane stă mai puțin un conflict între știință și religie, ci mai degrabă o respingere viscerală a unui Dumnezeu care este pur și simplu prea mic și care, prin urmare, nu este Dumnezeu deloc. În realitate, nu trebui să ne tulbure deloc faptul că acești „noi atei” realizează best-seller-uri sau ocupă prima pagină a ziarelor, chiar dacă motivul din spatele unora dintre aceste scrieri este să creeze scandal, să spargă tabuurile și să obțină profituri. De fapt, ar trebui să fim recunoscători pentru impactul pe care îl au. Ei ne forțează să aruncăm o privire lungă, dură, asupra propriei noastre concepții despre Dumnezeu și să ne întrebăm dacă acea concepție, acea imagine prețuită adesea reținută din copilărie, nu este cumva și ea „prea mică”. Dacă așa stau lucrurile, ne plasăm și noi, fără să ne dăm seama, în tabăra non-credincioșilor. Ne aliniem și noi chiar cu ateii a căror necredință o respingem. Căci în acea situație, credința noastră este într-un dumnezeu sau dumnezeu pe care noi înșine i-am creat, și nu în Dumnezeul care se revelă pe Sine Însuși prin Iisus Hristos, în calitate de Creator și de Mântuitor. „Acesta este adevăratul Dumnezeu şi viaţa de veci” ne spune Sfântul Ioan (1 Ioan 5:20) care întruchipează nesfârșita putere și slavă, milă și iubire.

 

Teofan Mada

Recomandările redacției