groapa pagina groapa primaBătaie de joc pe banii împrumutaţi de administraţia locală de la Banca Mondială. O bucată conside­rabilă a părţii carosabile de pe strada Dunării s-a surpat, la sfârşitul săptămânii trecute, din pricina lucrării făcute prost cu doar un an în urmă.
Un crater adânc de peste o jumătate de metru, cu o lăţime de peste doi metri a apărut, sâmbătă, în mijlocul carosabilului recent turnat al străzii din Cartierul Gai, fără ca localnicii să îşi poată explica de ce o asemenea avarie a fost posibilă. Lucrarea de reabilitare a părţii carosabile de pe strada Dunării face parte din proiectul „Reabilitarea zonelor urbane cu deficienţe severe ale serviciilor de canalizare din municipiul Arad”, finanţat de municipalitate cu bani de la Banca Mondială şi a fost finalizată în toamna anului trecut.
Pericol public în mijlocul drumului
Imensa groapă apărută peste noapte în mijlocul drumului îi duce pe localnici cu gândul la tot soiul de ipoteze care ar fi putut să conducă la surparea unei bucăţi de asfalt de dimensiuni mari. În vreme ce unii cred că lucrarea a avut de suferit pentru că a fost turnată peste sistemul de canalizare, la rândul lui realizat cu bani de la Banca Mondială în cadrul aceluiaşi proiect, alţii arată cu degetul către Primărie, instituţie care a accesat împrumutul. La rândul lor, reprezentanţii municipalităţii îl declară ţap ispăşitor pe constructorul care a câştigat licitaţia lucrărilor de pe strada Dunării. Până când vinovăţia sau nevinovăţia unora sau a altora va putea fi dovedită, ponoasele le trag localnicii din vecinătatea porţiunii surpate de drum şi şoferii aflaţi în tranzit pe respectiva stradă.
De vină e constructorul
Municipalitatea nu se consideră responsabilă pentru incidentul de pe strada Dunării. De vină pentru lucrarea făcută de mântuială e constructorul care a câştigat licitaţia lucrărilor. Cu atât mai vinovat e constructorul, din punctul de vedere al Primăriei, ţinând cont de faptul că lucrările de reabilitare a reţelei de canalizare şi a carosabilului din Gai nu au fost nici până azi recepţionate. „Respectiva lucrare a fost finalizată anul trecut, în luna noiembrie, însă recepţia lucrărilor nu a avut loc. Prin urmare, firma constructoare care a câştigat licitaţia lucrărilor este responsabilă pentru acest incident. Termenul de un an în care constructorul trebuie să remedieze orice neajuns apărut nu a expirat, aşadar dânşii sunt obligaţi să repare carosabilul. Constructorul a fost anunţat încă de sâmbătă despre situaţia de pe strada Dunării şi ca primă măsură de protecţie a instalat în zonă indicatoare de ocolire a porţiunii respective. Astăzi, (n.r. ieri) muncitorii s-au deplasat la faţa locului şi pe încă o stradă din acelaşi cartier unde a fost semnalată o situaţie similară, pentru a remedia problemele”, menţionează Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei.
Localnicii se aşteptau ca strada să se surpe
Despre întâmplarea nefericită care le-a înghiţit o parte din stradă sâmbăta trecută, localnicii de pe strada Dunării cred că acest lucru era de aşteptat, ţinând cont de modul în care s-au derulat lucrările de asfaltare. „S-a văzut de pe când lucrau anul trecut la drum că nu o să fie bine. Aici, unde s-a surpat şoseaua, a fost lăsat asfaltul de la început. Treceam zilnic peste această porţiune şi, chiar vineri, mă întrebam oare cât o să mai reziste asfaltul. Iată că a doua zi a şi cedat. Noroc că nu s-a surpat sub greutatea vreunei maşini. Lucrarea e făcută aşa cum e făcută, fiindcă, dacă ne uităm sub partea surpată, se şi vede că asfaltul a fost turnat peste un gol care are exact dimensiunea bucăţii de drum care a cedat”, explică unul dintre locuitorii străzii. „Noi acum cui să ne adresăm? Întotdeauna când se întâmplă astfel de lucruri vinovaţii nu sunt de găsit. Măcar groapa e semnalizată, nu ştiu de cine, că tablele de ocolire au apărut pe când nu eram acasă. Putea să cadă vreo maşină în ea şi praf s-ar fi făcut. În caz că totuşi intră o maşină pe timp de noapte, să spunem, în ditamai groapa cine o să plătească despăgubirile? De Primărie eu m-am lămurit. Proiectul din cartierul nostru a fost bun numai să se laude cu el în campanie. Acum, aşteptăm să vină mun­citorii şi să ne facă strada şi spe­răm ca groapa din mijlocul drumului să nu facă vreo victimă”, e de părere un alt localnic.

  • fanel spune:

    Normal ca Primaria arunca vina pe constructor dar sa nu uitam ca tot primaria a organizat licitatia deci tot ei au angajat acel constructor. Ar trebui ca primaria sa ia legatura cu acel constructor si sa rezolve problema.

  • fanel spune:

    Astea sunt lucrarile cu care se lauda Falca? Era de asteptat sa fie lucrari la un pret supraevaluat si de proasta calitate!

  • cezarus spune:

    Va dati seama cum vor arata strazile astea peste 2-3 ani daca deja au
    probleme?! Rusine domnule primar pentru aceste lucrari, pentru care tot
    noi cetatenii vom plati.

  • nistor spune:

    Sunt locuitor din Gai de la inceput s-a vazut ca aceste lucrari vor fi de proasta calitate, acum ne-au trecut si intr-o treapta de impozitare superioara

  • dan77777 spune:

    Falca unde dracu esti …

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției