Au făcut întrecere la băutură tot weekend-ul

0
61

Weekend-ul ce a trecut a fost unul plin cu alcool. Din păcate, acesta s-a găsit în aerul expirat de mai mulți conducători auto. După ce au avut impresia că ei sunt marii norocoși care nu vor fi prinși sub influența alcoolului la volan, ei au reușit să rămână dezamăgiți profund de ceea ce a urmat. Astfel, în zilele de sâmbără și duminică, polițiștii au făcut noi dosare de cercetare în cazul mai multor conducători auto care au fost depistați conducând sub influența băuturilor alcoolice.

Totul a început cum se cuvinte, mai exact, de sâmbătă. Aflați în Ineu, polițiștii au oprit mai mulți conducători auto. Câștigătorul însă a fost cel care avea o alcoolemie foarte mare și care depășea cu mult limita legală admisă. Este vorba despre un bărbat de 43 de ani din Craiva care conducea un autoturism pe D.C. 9, pe raza localității Mărăuș. El a fost prins sub influența băuturilor alcoolice, iar în urma testării cu aparatul etilolest a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Aceeași oraș, altă zi. Duminică, polițiștii au depistat un bărbat de 32 de ani din Ineu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Republicii din aceeași localitate, aflându-se sub influența alcoolului. Pentru că era evident că trebuie testat, chiar asta au și făcut. Astfel, în urma testării cu aparatul etilolest a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot duminică a continuat lanțul de persoane prinse la volan după ce s-au simțit bine consumând alcool. De această dată incidentul a avut loc în orașul Pecica. Acolo, polițiștii orașului au depistat în trafic un bărbat de 36 de ani, în timp ce conducea un autovehicul pe strada 2 din localitate. Odată oprit, acesta a dat semne că este băut și a urmat testarea cu aparatul etilolest. A rezultat o îmbibație alcoolică de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat al bărbatului și, așa cum a pățit fiecare în parte, a urmat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, pe numele conducătorilor auto au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.