Au furat haine din mall, apoi au mers în apropiere de gară să le vândă

0
243

Polițiștii au văzut la sfârșitul săptămânii trecute, în parcarea din zona Pizza 5 Colțuri, două persoane suspecte care ofereau spre vânzare trecătorilor geci noi de iarnă.

Astfel, aceștia au mers să vadă despre ce e vorba și la momentul interceptării în vederea legitimării, una dintre cele două persoane a încercat să se sustragă procedurii. Cu toate acestea, gestul lui nu a fost unul cu folos însă pentru că a fost în scurt timp reținut și încătușat de către polițiștii locali. 

Mai departe a urmat și confesiunea acestuia. Așa, respectivul au recunoscut într-un final că a sustras obiectele vestimentare din incinta magazinului L.C. Waikiki. Ulterior, acesta a fost predat, pe bază de proces-verbal, unui echipaj al Poliției Municipiului Arad care s-a deplasat la fața locului, la solicitarea reprezentanților DGPL Arad. Prejudiciul a fost recuperat integral.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.