Au început lucrările la Stadionul „Francisc Neuman”

0
180

utaluc (1)Firma câștigătoare a licitației pentru lucrările de modernizare a Arenei „Francisc Neuman” ar fi trebuit să demareze activitatea la mijlocul primăverii, însă totul s-a amânat pentru începutul verii. Mai precis, angajații SC Tehnodomus SA au luat tau­rul de coarne de joi, 19 iunie, odată cu demontarea scaunelor și gardului împrejmuitor din fața peluzelor și tribunei a II-a. „Ne ocupăm de obiec­- tele de inventar, pe care, din câte am înțeles, Primăria le va redirecționa spre alte baze sportive administrate de ea. Intenționam să intrăm mai repede pe stadion, insă nu am făcut-o pentru a nu fi acuzați că perturbăm activitatea echipelor care evoluau acolo. Nu puteam intui noi că formația de Liga a II-a are probleme, oricum nu era treaba noastră. Știam când se termină oficial sezonul și am acționat imediat”, spune George Maxinan.
Administratorul Tehnodomus ne-a mai dezvăluit și etapele lucră­rilor din Calea Aurel Vlaicu. „După demontarea scaunelor, gardului, tabelei de marcaj și celorlalte obiecte aflate pe inventar, vom trece efectiv la demolare. Vom începe cu peluzele, urmând ca până la finalul anului, atât cât vremea ne va permite, să terminăm lucrările de infrastructură. Cu siguranță, la anul trecem și la struc­- tură, la turnat betoane, construcții metalice și compartimentări. În fine, vor urma finisajele și dotă­rile arenei. Vor fi perioade în care vor lucra și 100 de angajați, sau chiar peste acest număr, e un proiect major al orașului. Cu siguranță, termenul din contract (n.a. 36 de luni) va fi respectat, dar intenționăm să terminăm mai repede. Practic, totul va fi ridicat de la 0, mai puțin instalația de nocturnă, de care nu ne atingem. Nici gazo­nul nu e treaba noastră”, a adăugat Maxinan, care ne-a mai mărturisit și faptul că birourile din fața arenei vor rămâne deocamdată în picioare pentru a găzdui în continuare Asociația Județeană de Fotbal, dar și birourile de șantier ale firmei Tehnodomus.
În fine, reprezentantul firmei constructoare vorbește și despre… „construcția” fotbalistică a viitorului. „Personal, nu mai cred în varianta unor așa-ziși investitori din afara orașului, care s-a dovedit cât de serioși sunt. În schimb, un om de afaceri ca Marius Țucudean, care vine din fotbal, are băiat fotbalist și gândește sănătos fenomenul, are toate șansele să reușeașscă. Pe mine acest nou proiect mă convinge. Mi-ar plăcea ca odată cu stadionul nou la care lucrăm să apară și un club cu adevărat solid care să le aducă din nou bucurii arădenilor”, mai spune George Ma­xinan.
Tehnodomus a câștigat licitația publică de lucrări cu o ofertă în va­loare de 32 733 275, 15 lei  (TVA inclus). Lucrările de construcții vor dura 36 de luni și după finalizare arena ultramodernă va avea 12.584 de locuri. Tribuna oficială și tribuna I vor strânge 2.798 locuri, tribuna a II-a – 3.982 locuri, peluza nord: 2.902 locuri (suprafață utilă 215,4 mp.), iar peluza sud: 2.902 locuri (suprafața utilă 510,49 mp). Conform documentaţiei proiectului, tribunele vor fi aco­perite integral, vor exista 15 puncte de acces în stadion, iar sub peluza Sud va exista un mini-hotel, destinat cazării pe termen scurt a echipei oaspete şi a personalului auxiliar. În zona stadionului va fi amenajată o parcare cu 300 de locuri pentru autoturisme şi 20 pentru autocare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.