Au început pregătirile pentru ediţia din acest an a Târgului de Iarnă

0
38

Târgul de Iarnă organizat de municipalitate se va desfășura în perioada 28 noiembrie 2015-10 ianuarie 2016.
Anul acesta arădenii se vor putea bucura de atmosfera Târgului de Iarnă în două locații din oraș: în spațiul consacrat din zona Primărei și în Piața Avram Iancu.
Amenajarea locațiilor a început luni, când s-au montat instalațiile de iluminat festiv și o parte dintre căsuțele destinate comercianților.
Lângă Primărie, pe strada Romul Veliciu vor fi 18 căsuțe, pe aleea de la intrarea în Palatul Administrativ vor fi alte 10, iar în Piața Avram Iancu vor fi 32 de căsuțe. În cadrul Târgului se vor co­mercializa articole de sezon: cadouri, decorațiuni, jucării, antichități, dulciuri și produse de patiserie, specialități gastronomice regionale.
Locurile de vânzare se vor  atribui în ordinea cererilor depuse de comercianți. Cererile pentru participarea agenților economici la Târgul de Iarnă se vor depune la Registratura Centrului Municipal de Cultură Arad, Bd.Revoluției nr. 97.
Cererile vor fi însoţite de copii după autorizaţiile prevăzute pentru funcţionare conform Legii 359/2004 şi a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, cu viza pe anul 2015 sau, după caz, actele doveditoare pentru desfăşurarea legală a activităţii comerciale, conform Legii 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Se va ataşa, de asemenea, o listă cu produsele comercializate și fotografii pentru exemplificare, în format electronic sau pe suport de hârtie.
Cererile cu dosare incomplete se descalifică.
Paula Bulzan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.