capata-pavelProaspăt promovată în Liga a 5-a, trupa de la graniță a mai pus în dificultate o divizionară a patra în meciurile de pregătire. A fost rândul Unirii Sântana să fie, oarecum, surprinsă de jocul bun al Dorobanțiului, care a condus cu 2-0 până în ultimul sfert de oră. Pe fondul schimbărilor din trupa gazdă, vizitatorii au reve­nit pe tabelă și confruntarea s-a încheiat la egalitate.
Darius Lăsculescu a stabilit scorul pauzei, iar Georgiu a majorat diferența pe tabelă la reluare. Elevii lui Dinu Donca (arbitru de conjunctură la acest amical) au reparat lucrurile pe final, prin reușitele semnate Martin și Capătă. „Nu pot ascunde faptul că am jucat destul de prost în special în prima repriză, dar avem și scuze. Ne-au lipsit destui fotbaliști importanți, printre care Vuin, Brozbic sau Claudiu Popa, am fost exact 11 și nici nu ne-a convenit suprafața ceva mai denivelată de teren. Oricum, îi felicit pe cei de la Doro­banți, au echipă peste nivelul la care vor evolua în noul campionat, poate că meritau victoria, dar cred că asta are mai puțină importanță”, a spus Dinu Donca. Antrenorul Sântanei i-a pierdut pe Ciornei, Ciocan, Pitic și Stan, i-a primit pe portarul Dulhaz și atacantul Capătă, dar mai aș­teaptă alți doi-trei fotba­liști. „Dacă vrem mai mult de la noua ediție de campionat, în momentul actual, la câte întăriri am văzut la celelalte echipe, nu cred că putem emite prea multe pretenții”, a adăugat tehnicianul.
De partea cealaltă, Marius Ciubăncan nu poate decât să fie mulțumit de cum se prezintă băieții săi în perioada precompetițională. „Am jucat cu des­tule divizionare a patra și am făcut-o destul de bine. Meci de meci ne-am creat multe ocazii, păcat că ratăm prea mult din poziție de unu la unu cu portarul advers, dar până la urmă, contează că ajungem acolo. Vor veni și golurile, sunt sigur că în campionat vom fi mai pragmatici”, consideră fostul mijlocaș al UTA-ei.
Formații:
AS Dorobanți: Szabo – R. Lăsculescu, Varga, Pistrui, Ro­bert Szabo – Roman, Nadiu – Apostol, Georgiu, D. Lăsculescu – Horvath. Au mai jucat: D. Don, Fabian, Mitran, Almași.
Sântana: Dulhaz – Șiclovan, Paven, Peia, Varga – Mihai, Martin, Josan, Lanțoș – Cos. Popa, Capătă.

Recomandările redacției