Univ Goldiş ICIM Arad şi-a vândut scump pielea în faţa unui adversar cu ştaif în acest sezon. „Oficialii” Aradului au pregătit şi o surpriză, o noutate pe numele său: Suriya Annamarie McGuire (1,80, 25 ani, a jucat ultima oară în Islanda), jucătoare care deşi abia sosită în oraşul nostru, a fost aruncată în luptă. Dar ea mai are timp să demonstreze ce poate.
Aradul a început tare, cu avantaj după primul sfert. Apoi clujencele au simţit pericolul, au forţat prin Ross, Davis şi Harrisson, iar la pauza mare era 42-45. O diferenţă măruntă, dar care până la final a fost decisivă. Ca o leoaică s-a bătut Hadzovic, având un sprijin imens din partea mai tinerei sale coechi­piere Pasic, dar şi a americancei Stroman. Din păcate, nu a fost fost suficient, experienţa clujencelor spunându-şi cuvântul.
E clar după două jocuri că nu ne apărăm chiar aşa cum ne-am dori, dar marcăm. Timp de a recupera ce s-a pierdut există, chiar şi potenţial. Doar că e nevoie de răbdare, Univ Goldiş ICIM nu e victimă sigură cum ar fi părut la un moment dat.
Formații și marcatoare:
ICIM Arad: Stroman 23 (2×3), Hadzovic 17 (1×3), Pasic 13, McGuire 6, Nagy 6, Karakasevic 4, Moraru 2. A mai jucat: Szocs
Universitatea Cluj: Ross 20 (3×3), Irimia 11 (2×3), Davis 10, Harrison 10 (1×3), Medley 9 (1×3), McKinney 8, Mandache 7 (1×3). Au mai jucat: Cutaş, Voica.

Recomandările redacției