avram-640x480 (1)La Alba Iulia, a avut loc ieri, Crosul Unirii, care s-a desfăşurat pe o distanţă de şapte kilometri unde s-au prezentat 352 de persoane, de toate vârstele şi din toate colţurile ţării, printre care şi sportiva arădeană Elena Avram de la Clubul Sportiv CS. Amefa Arad care a avut o prestaţie excelentă, obţind locul 1. Întrecerea a avut loc pe categorii de vârstă, fiind date 3 starturi în care au fost angrenaţi toţi cei 352 de particiapnţi. Prima dată au plecat veteranii, apoi copii şi în cele din urmă seniorii. Fiecare participant a primit tricou, pix, iar câştigătorilor le-au fost înmânate diplome şi medalii. „Traseul a fost destul de dificil cu urcuşuri şi coborâşuri , timpul nu a ţinut cu noi, vremea fiind capricioasă. Concurenţii au fost destul de buni, iar acest loc 1 pe care l-am obţinut destul de greu, la o diferenţă de 10-15 metri“ a spus sportiva arădeană. Elena Avram în vârstă de 54 de ani este un exemplu pentru toţi sportivii arădeni doritori de performanţă.

Recomandările redacției