Autenticitatea de a fi creștini

de Arhim. Teofan Mada
Cine este şi cum arată omul transfigurat în Hristos? Nu este altul decât acela a cărui hrană este de a face voinţa Tatălui, unul care se lasă îndrumat mereu şi smerit de către Duhul Sfânt, fie că este vorba de a merge în pustie, pe Tabor, în Ghetsimani, ori pe Golgota. Omul transfigurat în Hristos este unul care-şi iubeşte fraţii, în aşa fel încât să fie în stare să-şi dea viaţa pentru ei (viaţa, nu moartea, adică propriul lui timp, energie, afecţiunea, competenţa, bunurile materiale). Omul transfigurat în Hristos este unul care s-a lăsat câştigat pentru Împărăţie, şi care este în stare a-şi da viaţa pentru ea fără a pretinde vreo recompensă, cu excepţia prieteniei cu Hristos, unul care să nu fie „meseriaş” care să-şi aştepte plata pentru cel mai neînsemnat serviciu, unul care să fie un frate al lui Hristos, unul care trudeşte pentru împărăţie, atât în societate cât şi în familie. Ceea ce am descris acum nu este altceva decât punctul terminus. Noi lăsăm în seama harului divin a atinge acest punct când şi cum va vrea Dumnezeul iubirii, pentru că nu ştim dacă-l vom putea atinge acum sau numai după moarte. Acum, însă, ne vom ocupa de pelerinajul ce duce într-acolo, deoarece tocmai aceasta ne priveşte mai îndeaproape, aici şi acum. Când îl avem pe Dumnezeu în noi, când omul Îl iubeşte pe Dumnezeu, prin acea reciprocitate care este proprie iubirii, el vrea ceea ce Dumnezeu însuşi vrea, şi prin urmare conlucrează cu Dumnezeu la modelarea chipului divin în sine, astfel încât „naşterea noastră spirituală este rezultatul unei alegeri libere, şi noi suntem într-un oarecare fel părinţi pentru noi înşine, creându-ne aşa cum noi înşine vrem să fim, şi prin propria voinţă formându-ne după modelul pe care-l alegem”. Pentru a urca spre Dumnezeu, omul trebuie să se purifice: „Calea care conduce natura umană la cer, nu este alta decât îndepărtarea de relele acestei lumi… A deveni asemenea lui Dumnezeu înseamnă a deveni drept, sfânt şi bun… Dacă aşadar, după cum spune Ecleziastul (5,1), «Dumnezeu este în cer» şi dacă, după cum spune profetul (Ps. 72, 27) voi vă «lipiţi de Dumnezeu», atunci înseamnă în mod necesar că vreţi să fiţi acolo unde se află Dumnezeu, din moment ce sunteţi uniţi cu El. Întrucât El v-a spus ca atunci când vă rugaţi să-L numiţi pe Dumnezeu Tată, prin urmare vă spune să deveniţi tocmai asemănători Tatălui ceresc, printr-o viaţă demnă de Dumnezeu, aşa cum Domnul ne porunceşte şi mai clar în alt loc, spunând: «Fiţi, dar, voi de­săvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc
desăvârşit este!.»” (Mat. 5,48)
Pilda cea mai vădită a iubirii pentru a-L cunoaşte pe Hristos este tocmai Apostolul Pavel. Necunoscându-L pe Iisus „după trup”, el avea o dorinţă mult mai arzătoare de a descoperi taina Domnului care îi apăruse înviat. Pavel se adânceşte în cunoaşterea lui Hristos, neîncetând a studia nespusele Sale bogăţii. Ar trebui să simţim şi noi o nouă iubire de a-L cunoaşte pe Iisus, o dorinţă arzătoare de a auzi vorbindu-se despre Hristos, a socoti totul fără noimă, acolo unde lipseşte Hristos, ceea ce ar trebui să ne conducă la o relaţie personală, vie şi adevărată cu Iubirea întrupată. Iisus nu mai este o amintire istorică sau un personaj, ci pentru noi este o persoană, un prieten, aşa cum şi noi suntem prieteni ai Lui. În inima noastră ar trebui să se nască dorinţa de a fi recunoscuţi în lumea de astăzi ca şi ucenici ai lui Iisus din Nazaret. Dar cum vom câştiga noi o atare cunoştinţă vie a lui Iisus? Unul dintre mijloace este lectura şi ascultarea asiduă a mărturiei apostolice, care răsună în Biserică (succesiunea apostolică, teologia), apoi studiul Sfintei Scripturi: legea veche, care aşa cum spunea Augustin, este plină de Hristos, la rândul Său, Iisus este cheia pentru a înţelege întreaga Biblie, fără de El Scriptura rămâne ca acoperită cu un văl. În acest pelerinaj de asceză spirituală Hristos este modelul şi îndrumătorul care ne face să vedem frumosul chip al lui Dumnezeu (Cf. Despre desăvârşirea creştină PG 46, 272a.). Fiecare dintre noi, privind la Hristos, devine „pictorul propriei vieţi” având voinţa drept executant al lucrării şi virtuţile drept culori de care se slujeşte . Aşadar, dacă omul este considerat a fi demn de numele lui Hristos, cum trebuie să se comporte? Grigorie de Nyssa răspunde astfel: „Trebuie să-şi examineze mereu în intimitatea sa gândurile, cuvintele şi faptele, pentru a vedea dacă acestea sunt îndreptate spre Hristos sau dacă se îndepărtează de El”. Iar acest aspect este important pentru valoarea pe care o oferă cuvântului „creştin”. Creştinul este cineva care poarte numele lui Hristos şi prin urmare trebuie să se asemene cu Hristos şi prin viaţă, să iubească virtutea lui Hristos sau pe Hristos fiinţa virtuţii.