Votul pe liste provoacă în rândul partidelor o regândire a strategiilor de campanie
Amintim că la ultimele alegeri parlamentare, din 2012, ne-am…procopsit cu 412 deputaţi şi 176 de senatori. Aceştia au fost aleşi…
Amintim că la ultimele alegeri parlamentare, din 2012, ne-am…procopsit cu 412 deputaţi şi 176 de senatori. Aceştia au fost aleşi…
Expediția „Prietenii Mureșului”, ajunsă la a doua ediție, a fost un eveniment bine primit de toți participanții. Inițiatorii, senatorul Constantin…
PSD Arad atrage atenţia asupra demisiei directorului economic al Primăriei Arad, Petru Tămaş. „Am luat act cu toţii de demisia…
Co-președintele Organizației de Tineret a PNL Arad (TNL Arad), Bogdan Boca, îi dă o replică co-președintelui ALDE Arad, după ce…
Prezenți într-o conferință de presă ce a avut loc astăzi, copreședintele PNL Arad, senatorul Ioan Cristina, l-a prezentat pe consilierul…
A rămas mai puţin de un an până la alegerile locale. Căldura mare de afară, dar şi presiunea timpului contribuie…
Prim-vicepreședintele Organizației de Femei a PNL Arad (OFL Arad), consilierul municipal Adriana Chirilov, organizează sâmbătă, 15 agust, în satul Cintei…
În urmă cu aproape o lună de zile, prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea a dat startul unei acţiuni, prin care…
Suntem din ce în ce mai mult doar niște cifre, tendințe și alte elemente de statistică. Iar viitorul nu pare…
Ultimele săptămâni au fost animate (şi) de lungi discuţii şi dispute asupra Codului Fiscal. Acesta după ce a fost votat…
A doua ediție a expediției „Prietenii Mureșului” va avea loc în data de 14 august. Expediția este organizată de inițiatorii…
În ultimele zile disputele dintre social-democraţi şi liberali par a se fi intensificat. Pesediştii spun că izbucnirea necontrolată de furie…
Actualitate 52
citește mai mult »
Actualitate 66
citește mai mult »
Actualitate 14
citește mai mult »
Actualitate 16
citește mai mult »
Actualitate 100
citește mai mult »
A1 124
citește mai mult »
A1 112
citește mai mult »
Anunțuri 1
citește mai mult »
A1 1027
citește mai mult »