La Prefectură a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute o întâlnire cu primarii mai multor localităţi identificate ca fiind zone vulnerabile în ceea ce priveşte numărul copiilor cărora nu le-a fost administrat vaccin antirujeolic. Conform Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Arad, Judeţul Arad se confruntă cu o epidemie de rujeolă, fiind înregistrate până în prezent 1002 de cazuri confirmate, cu şase decese. Încă de la începutul epidemiei s-a constatat o acoperire vaccinală mult sub nivelul acceptabil.
Având în vedere formele severe apărute, începând din luna ianuarie 2017, a fost demarată o campanie suplimentară de recuperare a restanţierilor, cu implicarea compartimentelor din DSP şi sprijinul medicilor de familie, asistenţilor medicali comunitari şi mediatorilor sanitari, campanie care vizează toţi copiii cu vârsta cuprinsă între 9 luni şi 9 ani care nu au fost vaccinaţi conform calendarului de vaccinare stabilit de Ministerul Sănătăţii. În această perioadă, DSP în parteneriat cu medicii de familie, medicii de medicină şcolară, asistenţii medicali comunitari şi mediatorii sanitari şi în special cu ajutorul mass-media a desfăşurat campanii susţinute pentru informarea populaţiei privind necesitatea vaccinării şi rolul acesteia în prevenirea îmbolnăvirilor prin rujeolă. În urma acestor campanii suplimentare s-a reuşit creşterea acoperirii vaccinale de la 31,4% în ianuarie 2017 la 73,4% în luna iunie, pentru grupul ţintă al campaniei. Acest procent nu este suficient având în vedere că gradul de acoperire vaccinală recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii la ROR este peste 95%.
,,Recomand şi îi rog pe toţi părinţii să îşi vaccineze copiii împotriva rujeolei, astfel încât să fie preîntâmpinate orice alte îmbolnăviri care, iată, pot avea consecinţe tragice. De aceea fac un apel cetăţenilor care vor participa la întâlnirile cu medicii specialişti ai Direcţiei de Sănătate Publică să îi asculte şi să înţeleagă beneficiile vaccinării. Este vital să avem copiii sănătoşi, iar pentru acest lucru trebuie să luăm în considerare ceea ce ne recomandă specialiştii. Noi, reprezentanţii instituţiilor publice, ne vom da tot concursul pentru a creşte procentul copiilor vaccinaţi, pentru a ajunge cu informaţia relevantă la fiecare părinte”, a declarat Prefectul Judeţului Arad, Florentina Horgea.
În acest sens, pentru a putea creşte şi mai mult acoperirea vaccinală, începând din data de 19 iulie, prin implicarea Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, Direcţiei de Sănătate Publică, autorităţilor locale şi asociaţiilor profesionale medicale au fost identificate mai multe zone din judeţ ca fiind vulnerabile, în aceste zone fiind înfiinţate centre de vaccinare cu următoarele adrese :
1. Chișineu Criș – Dr.Micoară Margareta: str. Înfrățirii, nr.95; tel. 0257350058. 2. Conop – Dr.Conopan Ramona: Conop, nr. FN ; tel. 0745523703. 3. Lipova – Dr.Crașovan Alina: str. N.Bălcescu, nr. 33; tel. 0757869727; Dr. Morar Gabriela: str.Atanasie Marienescu, nr.1, bl.M2, ap.10C; tel.0746121811; Dr. Negrei Andromeda: tel.0745783066. 4. Petriș – Dr.Vidican Maria: Petriș, nr.83 ; tel.0745039668; 5. Pâncota – Dr. Blașko Florența : str. Luncii, nr.2;  tel.0257467167; Dr.Cosma Agneta : B-dul Tudor Vladimirescu, nr.60; tel.0257467179; Dr. Cosma Marcel: B-dul Tudor Vladimirescu, nr.60; tel.0257467179. 6. Sebiș – Dr.Bătrâna Adriana: B-dul Republicii, nr.33; tel.0257310695. 7. Șeitin – Dr. Petroi Veronica: B-dul Tudor Vladimirescu, nr.63; tel.0746096314. 8. Municipiul Arad – Dr.Sentici : str. Steagului, nr.19, tel.0257278595; Dr. Turcin: str. Episcop Roman Ciorogariu, nr.52, tel.0257285510.
Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad va organiza în toate unităţile administrativ-teritoriale cu grupuri vulnerabile campanii de informare şi conştientizare a populaţiei, campanii care se vor derula cu implicarea autorităţilor locale, medicilor de familie, asistenţilor medicali comunitari, mediatorilor sanitari şi reprezentanţilor Instituţiei Prefectului şi Direcţiei de Sănătate Publică. Primele întâlniri vor avea loc conform următorului calendar: Conop : joi, 3 august 2017, ora 10.00, la căminul cultural din localitate; Lipova : joi, 3 august 2017, ora 13.00, la Primărie în sala mare de şedinţe; Sântana : joi, 3 august 2017, ora 10.00, sala de consiliu din cadrul Primăriei; Sebiş : vineri, 4 august 2017, ora 10.00, la Casa de Cultură; Şeitin : vineri, 4 august 2017, ora 10.00, la căminul cultural din localitate; Pâncota : luni, 7 august 2017, ora 10.00, la Primărie; Chişineu Criş : marţi, 8 august 2017, ora 10.00, la Casa de Cultură; Petriş : miercuri, 9 august 2017, ora. 10.00, la căminul cultural din localitate.

Recomandările redacției