Primarul Dan Pocrişer susţine că a trebuit să-şi înceapă mandatul în forţă. Motivul? Inundaţiile care s-au abătut asupra oraşului imediat după alegeri. În aceste condiţii, autorităţile locale au fost nevoite să intervină rapid pe Valea Sodom, pentru evitarea unor probleme similare.  „La vreo două săptămâni după alegeri, am avut parte de ploi torenţiale, cantitatea de apă depăşind 100 de litri pe metru pătrat. Din cauza debitului mare, s-a rupt digul Văii Sodom, chiar în centrul oraşului, inundând o bună parte a localităţii. Cu sprijinul Administraţiei Bazinale Ape Crişuri s-au efectuat, pe parcursul a mai bine de două luni, lucrări de defrişare, decolmatare şi adâncire a văii”, povesteşte primarul. Intervenţia a fost făcută la început cu angajaţii Primăriei, pentru curăţarea acelor zone, iar acolo unde utilajele nu au avut acces se intervine manual.

Pe raza oraşului se lucrează, de asemenea, la introducerea canalizării. „La introducerea reţelei de canalizare lucrează două echipe. Deşi acest lucru provoacă disconfort oamenilor, sperăm să fim înţeleşi, pentru că este o lucrare atât de necesară pentru anul 2016. Totodată se lucrează şi la staţia de epurare, în afara oraşului, înspre Caporal Alexa”, a ţinut să precizeze primarul. În această perioadă se mai fac lucrări la şanţuri, pe strada Traian, pentru a evita problemele cauzate de apă, având în vedere că este vorba despre o zonă joasă a oraşului, operaţiunea urmând să fie continuată, conform declaraţiilor primarului, pe străzile Podgoriei, Kogălniceanu şi Eroilor.

Mai trebuie spus că nici drumurile şi nici pistele de biciclete nu au fost uitate de actuala administraţie locală. „Am demarat două lucrări de reabilitare drumuri, una în oraşul Pâncota şi una în Măderat, pe tronsoane nu foarte lungi. Avem în proiect să facem lucrări trainice, pe principiul «puţin şi bun, nu mult şi prost». De asemenea, suntem în curs de executare a unor piste de biciclete, proiect preluat de la fosta administraţie, urmând să continuăm lucrarea pe străzile Mărăşeşti, Cloşca, Traian şi în Piaţa Libertăţii”, a ţinut să precizeze primarul.

Pe lângă proiectul de realizare a pistelor de biciclete, noua administraţie a preluat de la fosta conducere a Primăriei şi proiectul de modernizare a pieţei. „Din păcate, am întâmpinat probleme de natură tehnică pe partea de avizare a lucrării, probleme care sunt însă în curs de rezolvare. Avem astfel speranţa că în viitorul apropiat să demarăm şi această lucrare, atât de importantă pentru oraş”, a încheiat primarul.

 

  • Supo spune:

    Si canalizarea si șanțurile pe lângă piață si piste sunt tot făcute de admistratia veche.Le-ai omis sa le spui domnule primar.
    Defapt voi nu a-ti făcut inca nimic!!!

  • eu spune:

    cum nu a facut domnu primar> uite ce habarnisti s/au angajat la primarie.
    Si pa umflatul ala de Hantzi…….la angajat sa/i duca caietu la primaru….

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției