Agresorul femeii de la magazinul alimentar din zona Gării CFR Arad, a fost depistat și reținut de polițiști. Bărbatul, recent eliberat din penitenciar, a fost depistat în zona orașului Nădlac, intenționând să părăsească țara prin PTF Nădlac. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale l-au depistat și l-au transportat la sediul IPJ Arad pentru audieri, bărbatul fiind ulterior reținut pe bază de ordonanță. Acesta urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. Incidentul s-a petrecut duminică dumineața, în zona Gării CFR Arad. Agresorul, un bărbat de 33 de ani, din Iași, a pătruns într-un magazin de unde a furat aproximativ 1.000 de lei, după care a înjunghiat cu un cuțit vânzătoarea magazinului respectiv, în zona capului și a membrelor inferioare. Polițiștii au pornit pe urmele făptașului, care a fost depistat foarte rapid, în doar câteva ore, cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. Femeia, în vârstă de 58 de ani, a fost transportată la Spitalul Județean Arad, unde a fost internată pe Secția de Chirurgie.

Recomandările redacției