Update: Din primele cercetări la fața locului s-a stabilit că în această dimineață, în jurul orei 05:25, un bărbat de 52 de ani, din județul Bihor, a condus ansamblul de vehicule format dintr-o autoutilitară și semiremorcă dinspre Arad spre Timișoara. La km 532 C2, pe autostrada A 1, a intrat în balans și ulterior în coliziune față spate cu ansamblul de vehicule format dintr-o autoutilitară Scania și semiremorcă, condus de un arădean de 66 de ani.

În incident a mai fost implicat și un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, acesta din urmă fiind prins între parapetul lateral și autoutilitara lovită din spate.
Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.
Traficul de pe autostradă a fost deviat la km 536 pe DN 69, fiind blocat și în acest moment.
Se estimează reluarea circulației pe o singură bandă de mers în jurul orei 11.00.

Un accident rutier foarte grav a avut loc pe autostradă. Este vorba despre un autotren încărcat cu fier vechi, o autocisternă cu bitum fierbinte și un autoturism. Din fericire, chiar dacă la prima vedere arată de parcă accidentul s-ar fi soldat și cu victime, nici măcar o persoană nu a rămas încarcerată.
Cu toate acestea, în urma impactului extrem de violent, din autocisterna cu bitum au început să existe scurgeri foarte mari care s-au împrăștiat pe suprafața autostrăzii.
Astfel, sensul de mers Arad-Timișoara, începând cu km 532 este blocat. Traficul este deviat pe la km 536 pe DN 69 și circulația este oprită de mai bine de două ore, de la aproximativ ora 7.
Nici o persoană nu a necesitat îngrijiri speciale sau transportul la spital. În schimb, din cauza scurgerilor și a metodelor speciale prin care se pot îndepărta acestea, autostrada va rămâne în continuare blocată.

Recomandările redacției