Un tânăr care conducea un autoturism, în valoare de 46.000 lei, ce figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, de către autorităţile din Germania a fost depistat la frontieră. Sâmbătă, 26 ianuarie a.c., în jurul orei 22.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetățeanul român P.A., în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul în judeţul Prahova, conducând un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Germania. La control, şoferul a prezentat pentru mijlocul de transport în cauză un certificat de înmatriculare emis de autorităţile din Germania. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mij­locul de transport figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile germane, în urmă cu 3 zile.
„Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoștinţă de faptul că autoturismul ar fi fost căutat de autorităţile din Germania. Mijlocul de transport în valoare de 46.000 lei a fost indisponibilizat la sediul STPF Arad, iar poliţiştii de frontieră efectu­ează cercetări sub aspectul săvâr­şirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la fi­nalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a precizat Filip-Ionuț Matei, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Recomandările redacției