Poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota au depistat un autoturism marca Mercedes Benz, căutat de autorităţile din Germania, pe care un român intenţiona să-l introducă în ţară.

În data de 10.05.2016, în jurul orei 10.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II -Csanadpalota, s-a prezentat în vederea efectuării formalităţilor de frontieră pentru intrarea în România, Nicuşor T., în vârstă de 24 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Marea Britanie.

La controlul de frontieră, şoferul a prezentat pentru autoturismul în cauză un certificat de înmatriculare emis de autorităţile britanice.

În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că autoturismul figurează ca “bun căutat pentru folosirea ca probe în cadrul procedurilor penale”, alertă introdusă de autorităţile din Germania în data de 09.05.2016.

Faţă  de  cele constatate, bărbatul a declarat că a cumpărat autoturismul contra sumei de 2.700 de euro din Germania, primind documentele maşinii şi o cheie şi nu avea cunoştinţă despre faptul că autovehiculul este căutat de autorităţi.

Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad până la finalizarea cercetărilor, în cauză poliţiştii de frontieră întocmind actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.

Recomandările redacției