Un bărbat, aflat la volanul unui autoturism marca Volkswagen, înainte de sensul de lângă Gazprom, nu a încetinit destul, intrând în plin în sensul giratoriu și răsturnându-se ulterior pe carosabil. El a zburat practic peste sensul giratoriu, după care s-a răsturnat. În urma impactului, mașina a fost serios avariată, iar șoferul a avut norocul de a scăpa cu câteva leziuni superficiale. Accidentul spectaculos a avut loc marți, în jurul orei 15.00.  „Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că, un bărbat de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN69, dinspre Șagu spre Arad, pe fondul neatenției, ajungând la un sens giratoriu, a intrat în coliziune cu aceasta, fiind rănit ușor. Se continuă cercetările“, a precizat inspector principal Lorena Radu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad. (C.G.)

Recomandările redacției