Ceva mai demult, m-a vizitat la redacţie un străin după vorbă; deşi te puteai înţelege cu el, se simţea de la o poştie că-i din alte părţi, mai occidentale, mai britanice… Era irlandez. Mi-a povestit c-a colindat lumea-n lung şi-n lat. Drumurile l-au purtat şi prin Maramureş – şi-a rămas acolo definitiv. A renunţat la tot ce-avea-n Irlanda, că n-avea chiar mare lucru, şi s-a mutat în Maramu’. Ca orice om sănătos la cap, s-a apucat de făcut ceva util, şi face tot ce-i stă-n puteri spre folosul celor cu handicap fizic.
Despre prinţul Charles al Angliei s-a scris şi s-a răsscris c-a venit la Viscri, şi-a cumpărat vreo trei case şi umblă teleleu cu căruţa pe dealuri cînd are vreme şi trece pe-acolo. Şi el se simte acasă-n România, ba chiar a cătat cu lupa-n curriculum şi-a găsit că se trage din Vlad Ţepeş, deci din Mircea cel Bătrîn (care-i era ţepeşului bunic patern), deci direct din Burebista. Nu-i rău deloc să constaţi că unu’ de-al tău, dac fără-ndoială, îşi va pune pe creştet coroana de rege-al briţilor ca şi cum ar fi strănepot al lui Arthur, ăl cu masă fără colţuri, şi nu urmaş de tarabostes carpatin.
De curînd, o sălăjancă din London City a înnemerit într-un sat din Sălaj – şi-a rămas acasă! Zice c-a colindat şi ea lumea-n cruciş şi-n curmeziş vreo patruzeci de ani, dar nu şi-a găsit acasa decît în Sîngeorgiu de Meseş, aşa că a-nchiriat în sat o casă cu tîrnaţ veche de-o sută de ani, a renovat-o strict după regulile locului, şi-acum umblă desculţă prin iarbă ca să simtă cum îi gîdilă natura tălpile. Zice că-n Englitera natura s-a dus naibii din cauză de chimizare şi de modificări genetice şi de multe alte cele, şi că acolo singura bălărie-i gazonu’ de care s-a săturat pînă peste cap. Ba chiar a constatat că la poalele Meseşului internetul are o viteză de spăriat, mai dihai ca ăl din Londra, aşa că şi-a legat un scrînciob de craca unui copac sub poala codrului şi meditează legănîndu-se, cu        laptopu-n braţe, la frumuseţile de ne­bănuit ale unui loc căruia-i spune „acasă”, chiar dac-o spune-n limba lui Byron pe locurile-n care-a hălăduit Pintea.
Ei ne văd ţara, ne-o apreciază şi se mută aici. Nimic de zis; jos pălăria şi brava lor că vin acasă. Noi avem o ţară, ei îşi găsesc o ţară…
De ceva mai multă vreme, arabi şi italieni şi belgieni şi americani şi olandezi şi neamuri cîte vrei şi nu vrei cumpără „cu bucata” bucăţi mai mari sau mai mici de Românie; unii din cauză că se simt acasă pe-aici, alţii din cauză de frumuseţe a locurilor, alţii din cauză de păduri, de vînat sau de pescuit, alţii din cauză de agricultură…, sînt o grămadă de cauze pentru care se cumpără hălci de ţară, şi nu-i o problemă cumpărarea „cu toptanu’”, ci vînzarea „cu ţîrîita”. De „alţii” mi-i groază, de cei care nu vin aici că n-au o „acasă” a lor, ci fiindcă… am arătat o frază mai înainte de ce vin.
Zicea un franţuz (şi nici picurat cu ceară topită n-am să-i spun numele Jean-Marie Le Pen), că „Îmi pare rău că trebuie să v-o spun, dar acest pămînt e prea frumos şi prea bogat ca să-l puteţi păstra fără luptă. Vi-l vor lua!”. Bătrînul naţionalist gal se-nşela, totuşi: nu ni-l iau, ci ni-l cumpără, şi nu ni-l cumpără ei, ci li-l vindem noi, încet-încet, cu perseve­renţă. Peste noi vin „alţii”, străini de neam, de ţară, de limbă, de tradiţii şi de obiceiuri, ai noştri pleacă cu regimentele şi cu diviziile pe-aiurea,             c-am putea alcătui o armată formi­dabilă din „plecaţi de-acasă”.
Statistic, avem o ţară; încă avem o ţară. Curând, n-o vom mai avea. Deja simt că mi se va cere chirie pe stat în ţară, o ţară care nu-i a mea şi nici a urmaşilor mei şi-a urmaşilor urmaşilor mei, ci-a fost a înaintaşilor care se răsucesc în morminte şi-şi scot ciolanele-afară, ca să ne şuiere vîntul în ele ca-n vechi tulnice de-aducere aminte: „Ce-aţi făcut din ţară, urmaşi ai noştri netrebnici, nevolnici şi nenorociţi?” Numai că urmaşii ăştia blamabili nu-s jos, la talpa ţării, ci sus de tot, în cerurile-nalte ale politicii – şi-acolo-ar trebui trăznit cu maiul pe care-l ţinea Zeus în mîini, o trăznire de să se-aleagă praful şi pulberea de ei, şi să se salveze ţara pe care-o avem, pe care înc-o mai avem.

Recomandările redacției