Fie că le place sau nu unora să recunoască, Aradul este un oraș frumos. Acest lucru se datorează într-o mai mică măsură celor care îl administrează în momentul de față și într-o măsură mult mai mare înaintașilor care au construit aici edificii remarcabile. Că a trecut timpul și numărul locuitorilor a crescut foarte mult, după cum a crescut și numărul mașinilor, ceea ce face și din Arad un oraș cu prea puține locuri de parcare, și acelea taxate la suprapreț de o municipalitate care se gândește în primul rând cum să scoată mai mulți bani din buzunarele locuitorilor și abia apoi la condițiile și facilitățile pe care ar trebui să le ofere, este o altă poveste. După cum tot altă poveste este și faptul că taxele și impozitele sunt foarte mari, căldura și apa caldă foarte scumpe, însă din păcate și noi, oamenii de rând, suntem personajele acestor povești, nu doar cei aleși și angajați să conducă destinele municipiului.

Da, avem un oraș, în care locuim și/sau muncim, în care câteodată mai ieșim pentru a ne petrece timpul liber alături de cei dragi. Întrebarea este ce facem cu el.

La un moment dat era un oraș care avea un ștrand unic în această parte a Europei. Ștrandul a rămas deocamdată, dar au avut unii grijă să-l facă să-și piardă farmecul de altă dată. Am avut un oraș cu stadioane. Multe dintre ele au dispărut pentru a face loc unor magazine, iar lucrările la stadionul Campioanei Provinciei continuă sine die, constructorii găsind tot felul de motive pentru a justifica acest lucru. Avem un oraș în care încă mai există piețe, locuitorii necăzând astfel cu totul în sclavia supermarketurilor, în care găsești la tot pasul lubeniță stătută din Turcia, roșii cu gust de material plastic tot de pe acolo, ardei plini de azot, struguri cu boabele imense dar fără niciun pic de dulceață și exemplele ar putea continua. În piețe în schimb, șansa să poți cumpăra un produs de calitate este mult mai mare, cu toate că și acolo au apărut pilarii, care se aprovizionează ieftin de la țărani sau de pe unde apucă și vând scump, că doar asta este esența comerțului, să cumperi ieftin și să vinzi cât mai scump. Totuși, pe lângă pilari, în piața mai găsești și producători autohtoni, care vând marfă adevărată, produsă în gospodărie. Legumele au gust, fructele sunt mai zemoase și mai dulci, iar brânza nu este falsificată.

Din motive pe care nu putem să le înțelegem, autoritățile locale, au pus gând rău acestor piețe. La un moment dat se vorbea despre desființarea Pieței Mici. Din fericire, proiectul nu a putut fi transformat în realitate. Acum, de o bună bucată de vreme, se vorbește de demolarea Pieței Mari, Piața Catedralei, cum i se spune oficial. Dacă Monumentul Marii Uniri nu va fi amplasat acolo, pentru că, fie vorba între noi, este un loc mult prea retras pentru un monument care are o semnificație atât de importantă, s-au găsit alte motive pentru ca piețarii să fie relocați pe strada Ioan Rusu Șirianu. Cum se obișnuiește de altfel la noi, pe oameni nu i-a întrebat nimeni nimic. Nici pe vânzători, nici pe cumpărători. Că doar nu despre ei este vorba, ci despre niște cetățeni imaginari, cărora trebuie să li se spună de către alții cum să se îmbrace, ce trebuie să mănânce, de unde să-și facă cumpărăturile, unde să-și vândă produsele, ce ziare trebuie să citească, ce posturi tv să urmărească, nu de alta, dar unele entități media sunt „otrăvitoare” și așa mai departe. Nu m-ar mira ca în aceste condiții, mâine-poimâine, nu doar că li se va spune și cum să voteze, ci vor fi și verificați dacă au votat „corect”.

Având în vedere că pe ordinea de zi a ședinței CLM de astăzi se va afla un proiect care vizează „aprobarea D.A.L.I. și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție «Reabilitare clădire spații comerciale str. I. Rusu Șirianu»”, nu putem decât să sperăm că Opoziția Locală va fi vigilentă, că de grija consilierilor Puterii, Aradul ar putea fi transformat cu totul într-un mall uriaș, dacă așa vrea primarul.

Recomandările redacției