Medicii susţin că imunizările salvează viaţa a mai mult de trei milioane de persoane în lume în fiecare an. Atunci când este introdus un nou vaccin şi acoperirea cu acel vaccin este mare, aceasta duce la o scădere dramatică a numărului de persoane infectate. Din contră, când  acoperirea cu vaccinuri scade, bolile reapar. Imunizările pot, de asemenea, să îi protejeze pe cei nevaccinaţi prin prevenirea răspândirii bolilor infecţioase – când sunt destule persoane imunizate într-o comunitate, bolile nu se mai pot răspândi. Unele boli pot fi eliminate sau eradicate. De exemplu, variola, care omora cinci milioane de persoane în lume anual, a fost eradicată în 1978 şi azi este uitată. Mai mult, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat regiunea Europeană liberă de poliomielită în 2002. Până acum lupta globală împotriva poliomielitei a salvat peste cinci milioane de oameni de la paralizie.

Imunizarea este, fără îndoială, consideră specialiştii, cea mai cost-eficace realizare în domeniul sănătăţii, în timpul modern. Este unul dintre serviciile rare care costă foarte puţin, dar oferă beneficii imense pentru sănătate şi starea de bine a populaţiei. Un studiu în 11 ţări vest europene a arătat că pentru tratamentul rubeolei se cheltuiau 209-480 euro pe caz, în timp ce vaccinarea împotriva rubeolei costă 0,17-0,97 euro pe persoană. Prin vaccinurile administrate în fiecare an în toată lumea, sunt prevenite peste 1.500.000 de decese anual şi peste 300 milioane îmbolnăviri în toată lumea. Deci vaccinarea reduce considerabil incidenţa bolilor care pun viaţa în pericol şi decesele cauzate de ele.

Vaccinurile oferă protecţie directă persoanelor imunizate. De asemenea, protejează familiile acestora şi comunitatea. Bebeluşilor şi copiilor mici le este administrat vaccinul anti-pneumococic pentru a-i proteja împotriva infecţiilor periculoase ale creierului, sângelui, plămânilor, urechilor şi sinusurilor. Prin vaccinarea copiilor mici, a fost redus dramatic numărul îmbolnăvirilor la copii dar şi al îmbolnăvirilor adulţilor, provocate de transmiterea bolilor de la copii la adulţi. Copiii nevaccinaţi pot risca să dezvolte mai multe boli foarte grave. Printre acestea se numără tuberculoza, hepatita B, cancer, ciroză, difterie, tetanos, tuse convulsivă severă, oreion, pneumonii, poliomielite.

Luând în considerare toate acestea, este clar: trebuie să fii nebun, ori rău-intenţionat cu copilul tău să refuzi vaccinarea acestuia. Societatea ar trebui să găsească metode serioase de a-i pedepsi pe părinţii care refuză vaccinarea copiilor lor. Şi totuşi nu o face. Şi totuşi… oricât de sigure sunt vaccinurile şi oricât, indiscutabil, de mult bine fac există cazuri de oameni distruşi în urma unei banale vaccinări. Eu însumi cunosc câteva cazuri de copii ale unor cunoştinţe care au ajuns legume din cauza unui vaccin. Nu doar viaţa acelui copil este distrusă, ci viaţa unei întregi familii este bulversată pentru totdeauna. Părinţii îşi pierd viaţa socială, acel copil are nevoie în permanenţă, zi şi noapte, oră de oră, de cineva care să aibă grijă de el, locurile lor de muncă sunt periclitate, nu mai au timp pentru ei şi nici pentru ceilalţi membri ai familiei, iar statul, care te-a bătut la cap să îţi faci vaccinul, nu te ajută cu nimic.

Toţi medicii arădeni pe care i-am întrebat dacă recomandă vaccinarea mi-au răspuns afirmativ, susţinând că vaccinările sunt dintre cele mai sigure injecţii, iar reacţiile adverse sunt rare. „Aceste cazuri rare nu trebuie să împiedice salvarea a milioane de oameni, care sunt salvaţi prin vaccinare“, spun ei cu un cinism practic. Şi au dreptate. Dar… cred, şi sunt mai degrabă convins, că altfel ar fi atitudinea lor dacă unul dintre acele „cazuri“ ar fi chiar copilul lor. Propriul copil să ajungă ne-om în urma administrării unui vaccin.

Nu există dovezi ştiinţifice care să arate că vaccinurile cauzează autism, însă există foarte puţine cercetări ştiinţifice în acest domeniu. Aceiaşi specialişti recunosc însă la unison, dar cu colţul gurii, că orice vaccin poate avea efecte secundare. Este adevărat că tot ei o dreg imediat susţinând că efectele secundare nu sunt grave, deşi viaţa ne demonstrează cu totul altceva.

Şi atunci care este soluţia? Să nu ne mai vaccinăm copiii? Să îi lăsăm pradă germenilor şi să îi lăsăm să moară în masă? Sau să îi vaccinăm rugându-ne lui Dumnezeu ca acel caz rar, de distrugere completă a copilului, să îi aparţină unei alte familii şi să nu fim noi aceia care să suferim? Cred că o primă soluţie, insuficientă dar de bun simţ, ar fi aceea ca statul, precum se face în alte ţări din occident, să despăgubească serios familia acelui „caz rar“ care este şi aşa nenorocită pe viaţă. Desigur că nimic în lumea asta nu poate acoperi durerea unei astfel de familii, nu poate alina suferinţa să îţi vezi propriul copil în neputinţă, să aştepţi neputiincios şi cu înfrigurare, la marginea patului cum copilul tău se stinge, dar valoarea despăgubirii ar putea fi o consolare minimă pentru tragedia acelei familii.

Recomandările redacției