Un avocat din Baroul Arad a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni de înşelăciune, după ce s-a angajat ca avocat în diferite procese, având dreptul de a-şi exercita profesia suspendat. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ciocu Ciprian-Ioan pentru săvârşirea, în concurs real, a trei infracţiuni de înşelăciune. „În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: la data de 24.09.2014, inculpatul Ciocu Ciprian Ioan, avocat în cadrul Baroului Arad, a fost angajat de o parte civilă pentru formularea şi susţinerea unei plângeri împotriva unui proces-verbal de contravenţie încasând, cu titlu de onorariu, suma de 230 lei. Inculpatul nu i-a adus la cunoştinţă părţii civile faptul că are suspendat dreptul de a exercita profesia, nu a redactat şi nu a promovat nici o cerere în justiţie, inducând-o astfel în eroare şi cauzându-i un prejudiciu în sumă de 2.730 lei reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (230 lei) şi a amenzii contravenţionale plătite (2500 lei). În lunile noiembrie 2014, decembrie 2014 şi ianuarie 2015, inculpatul Ciocu Ciprian Ioan, avocat în cadrul Baroului Arad, a primit în trei tranşe suma totală de 22.400 euro de la o parte civilă, care l-a angajat pentru formularea şi susţinerea unei cereri de revizuire penală şi a unei cereri de întrerupere a executării pedepsei închisorii. Inculpatul nu ia adus la cunoştinţă părţii civile faptul că are suspendat dreptul de a exercita profesia, nu a redactat şi nu a promovat nici o cerere în justiţie, i-a prezentat înscrisuri plăsmuite pentru a dovedi destinaţia aparentă a sumelor de bani plătite, inducând-o astfel în eroare şi cauzându-i un prejudiciu în sumă de 22.400 euro reprezentând contravaloarea sumei achitate. În luna ianuarie 2015, inculpatul Ciocu Ciprian Ioan, avocat în cadrul Baroului Arad, a fost angajat de o parte civilă pentru formularea şi susţinerea unei cereri de liberare condiţionată la o instanţa de judecată din Arad, încasând cu titlu de onorariu suma de 1500 euro. Inculpatul nu i-a adus la cunoştinţă părţii civile faptul că are suspendat dreptul de a exercita profesia, nu a redactat şi nu a promovat nici o cerere în justiţie, inducând-o astfel în eroare şi cauzându-i un prejudiciu în sumă de 1500 euro reprezentând contravaloarea sumei plătite”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. Dosarul a fost trimis spre soluţionare, Curţii de Apel Timişoara.
Sport 29
Corvinul va întâlni Oțelul în finala Cupei României! Ultimul act se va disputa la Sibiu pe 15 mai
citește mai mult »