A avut loc lansarea unui nou proiect al voluntarilor

0
140

A avut loc lansarea unui nou proiect accesat de Asociatia Clubul Tinerilor Arădeni Delta, Filiala Timiş. Proiectul „Calypso Youth” este aplicat în cadrul Programului „Erasmus+”, Serviciul European de Voluntariat, având ca şi CO şi HO Asociaţia CTA Delta Filiala Timiş. Acest proiect va aduce 26 de voluntari, din trei ţări – Spania, Italia şi Turcia- care vor ajunge în Arad în luna octombrie. Este vorba despre un grant de 55.000 de euro, proiectul fiind axat pe domeniul sănătăţii. Astfel, voluntarii vor desfăşura activităţi pe domeniul sănătăţii, cum ar fi donarea de sânge, testarea glicemiei, vor organiza activităţi de prevenţie în licee, vor vorbi despre utilizarea corectă a periuţei de dinţi, şi vor preda cursuri de limbă. De asemenea, vor participa cu elevii în ateliere, precum Biblioteca Vie şi în activităţi sportive. Mentorii acestor voluntari, vor urma nişte cursuri, numite On Arrival Training, pentru a-i putea ghida pe ceilalţi în activităţile prevazute în proiect. „Astăzi, am demarat un proiect accesat de o asociaţie care lucreză pe baza de voluntariat, este vorba de asociaţia Delta. A câştigat un proiect Erasmus, un proiect care va fi pus în mişcare în Arad. Vor veni voluntari din Spania, Turcia şi Italia. În mare parte, este vorba despre o campanie bazată pe sănătate. Sperăm ca prin aceste proiecte să aducem o contribuţie bună, în municipiul Arad”, a declarat preşedintele Asociaţiei CTA Delta, Glad Varga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.