Programarea meciului cu Petrolul, pentru ziua de luni, cu începere de la ora 18, nu a fost deloc convenabilă pentru suporterii arădeni care ar fi vrut să se deplaseze la Ploiești.
Laszlo Balint s-a declarat solidar cu suporterii și le înțelege mâhnirea provocată de pretențiile televiziunilor. „Nici pentru noi, ca antrenori, nu este OK să aflăm înainte cu 7-10 zile programările meciurilor. Ne încurcă la ciclurile săptămânale, dar probabil cel mai neplăcut este pentru spectatori și telespectatori. Ne-am gândit în primul rând la suporterii noștri, pentru luni seara fiind destul de dificil să vină oameni să ne susțină tocmai la Ploiești. Știm că ar fi vrut destul de mulți suporteri să vină în această deplasare, a fost neplăcută această programare dictată de televiziuni”, spune antrenorul UTA-ei.
Un alt aspect deranjant este suma infimă cu care sunt recompensate echipele din eșalonul secund din drepturi TV, în comparație cu cele din Liga 1. „Este puțin frustrant pentru noi, cei implicați la nivelul doi al fotbalului, pentru că există așa o discrepanță în privința drepturilor de televizare între cele două eșaloane. Nu este doar părerea mea, sunt foarte multe meciuri de la liga a doua care suscită mai mult interes decât unele din primul eșalon. Fără să supăr pe nimeni, echipele promovate și-au câștigat pe teren dreptul de a juca în prima ligă, bravo lor, dar sunt și lucruri dezechilibrate, cum sunt televizările și drepturile de televizare. Au fost meciuri cu tribunele pline, la Reșița și Constanța, la Arad și Pitești, unde mii de suporteri și-au încurajat favoriții”, a adăugat „Gyuszi” Balint.
Drepturile pentru Liga 1 s-au vândut în această vară cu 28 de milioane de euro, ultimul loc din primul eșalon încasând peste un milion. De cealaltă parte, drepturile pentru Liga II s-au comercializat pentru doar 500.000 de euro, fiecare formație încasând 25.000 pe întreg sezonul sezon.
În altă ordine de idei, având în vedere interesul crescut pentru abonamente pentru sezonul 2019-2020, clubul UTA anunță că procedura de vânzare continuă până în ziua meciului cu Csikszereda Miercurea Ciuc, din etapa a III-a.
Rezervările pot fi făcute la numărul de WhatsApp 0744.767.291, iar achitarea și ridicarea abonamentelor se desfășoară în ziua meciului (sâmbătă, 17 august, ora 11), la casa de bilete de la stadionul ”Motorul”.

Recomandările redacției