Balint, afectat de drama lui Neagoe: „Puțini oameni de fotbal respectă și apreciază antrenorii pentru munca lor”

0
60

Eugen Neagoe, supus unei presiuni fantastice din partea suporterilor într-un război care nu e al său, între fani şi patronul Ionuţ Negoiţă, a clacat în timpul partidei Dinamo – Craiova. Tehnicianul „câinilor” s-a prăbuşit pe bancă prin minutul 25 al partidei de duminică seară, disputată pe Arena Naţională, în etapa a II-a din Liga 1, iar echipajul unei ambulanţe, condus de o doctoriţă, a intervenit prompt, străduindu-se să-l resusciteze. Neagoe a fost dus apoi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, diagnosticul fiind șoc cardio-respirator .
Aflat în cantonament la Rogla (Slovenia), antrenorul echipei UTA a avut o reacție emoționantă la drama colegului de branșă, de pe banca „câinilor roșii”. „Puțină lume înțelege ce presupune meseria de antrenor, mai ales în România, în ceea ce privește stresul și consumul nervos… Mai grav, puțini oameni de fotbal respectă și apreciază antrenorii pentru munca lor, cu atât mai puțin să aibă competențe să evalueze obiectiv activitatea antrenorilor. Ceea ce s-a întâmplat azi cu Eugen Neagoe reliefează perfect ce poate face stresul cu sănătatea noastră. Stres provocat de suporteri, de mass-media, de conducători, de propria dorință de a reuși… Azi, fotbalul contează prea puțin în România… Multă sănătate, Eugen Neagoe!”, a scris Laszlo Balint pe contul personal de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.