UTA pune la păstrare două puncte după deplasările grele de pe „Cluj Arena” și „Nicolae Dobrin”, din Pitești și se apropie la două lungimi de undă de liderul CS Mioveni, cu două partide mai puțin disputate. Ca și împotriva Universității, „roș-albii” au regretul unor ratări importante, dar, pe de altă parte, și gazdele de la FC Argeș puteau da lovitura. A rezultat o remiză justă, ce face din „Bătrâna Doamnă” o echipă imbatabilă de două luni și jumătate.
De altfel, la final, Laszlo Balint a recunoscut că deznodământul confruntării putea fi oricare. „Știam că FC Argeș este o echipă foarte organizată, mai ales pe partea defensivă. S-a văzut și astăzi, au încercat să ne surprindă cu jucătorii rapizi din compartimentul ofensiv. Până la urmă, meciul putea să se decidă în favoarea oricărei echipe, pentru că au fost ocazii importante și pentru noi și pentru FC Argeș. Țin să-l felicit pe Ionuț Badea pentru că face o treabă foarte bună, în ultimele etape FC Argeș arată din ce în ce mai bine. Noi trebuie să luăm partea pozitivă din acest meci, am controlat jocul în marea majoritatea sa, am reușit să avem o posesie, din păcate nu am reușit să împingem liniile de construcție foarte sus. Dar asta și pentru că adversarii au încercat și au reușit de multe ori să ne blocheze atacurile po­ziționale. Știam că vom avea situații în urma unor faze fixe, așa s-a și întâmplat. Cred că dacă am fi marcat în prima repriză, gestionam altfel partida. În partea a doua, FC Argeș a avut acele ocazii pe greșeli individuale mari ale noastre. Noi am insistat, am încercat să presăm chiar și înspre final. Bravo jucătorilor mei pentru că au avut acest spirit și această atitudine de a crede în victorie până în ultima secundă. Sunt supărați, sunt frustrați că din aceste două deplasări am reușit să luăm doar două puncte, dar U Cluj și FC Argeș sunt două echipe puternice, cel puțin pe propriul teren. Până la urmă este un punct câștigat, fără gol primit, iar acestea sunt aspecte pozitive. Sunt puncte adunate, rămânem acolo, chiar dacă mai avem restanțe”, a subliniat anrenorul utist la conferința de presă de după meci. Pentru Campioana Provinciei urmează etapa intermediară, de miercuri, de la Arad, cu Gloria Buăzu. „Sper să avem cât mai mulți jucători apți, pentru că ne vom confrunta cu un nou adversar dificil. Sperăm că ne va ajuta și aportul publicului, ca de fiecare dată”, a mai punctat tânărul tehnician. Imediat după meci, de­legația arădeană s-a pus pe autocar și se întoarce după 5 zile acasă. Duminică a fost zi liberă, iar de azi începe pregătirea confruntării cu echipa lui Ilie Stan, programată miercuri, de la ora 14, pe arena „Motorul”, din Arad.

Recomandările redacției