balu_pancoFC Caranebeș a fost de nerecunoscut în Podgoria arădeană, rezultatul de pe tabelă reflectând exact raportul de forțe din teren. La finalul confruntării, antrenorul „gugulanilor” a fost foarte tranșant la adresa echipei sale și a recunoscut superioritatea „șoimilor”.
„E primul meci din cariera mea de antrenor în care am primit cinci goluri și puteam lua și mai multe. Am început jocul execrabil, am primit gol în minutul 2, puteam să mai primim unul după încă un minut. Exact ce le-am cerut băieților mei să nu facă, asta au făcut încă din start. Le-am spus să nu facă fault, au făcut și Pâncota a marcat. După aceea, echipa mea a echilibrat jocul, am avut și noi ocaziile noastre să înscriem. La pauză le-am cerut răbdare, le-am spus și am crezut că putem să revenim, dar am îneput groaznic și partea a doua, cu gol în primul minut. Am pus mingea la centru și am mai primit încă unul, moment în care am căzut, iar cei de la Pâncota au venit peste noi. Au marcat când au vrut și puteau să mai marcheze”, a punctat Sorin Bălu.
Tehnicianul nu și-a menajat nici elevii, despre care a spus că se cred mari fotbaliști, când ei nu ar trebui să uite că evoluează la o nou promovată în Liga a II-a și încă nu au câștigat nimic.„Asta este, de aici trebuie să plecăm mai departe, dar să nu se uite că noi suntem o echipă nou promovată. Jucăm cu fotbaliști de liga a treia și a patra, plus câțiva băieți care au fost pasageri în prima ligă, dar se dau mari fotba­liști. Nu e nicio problemă, vom lua măsuri, vom juca cu cei care vor ceva din fotbal, nu cu cei care vin să facă fițe și au aere de mari fotba­liști, dar nu sunt. Dacă ar fi fost, ar fi fost măcar în prima ligă. Asta e, mergem mai departe. Și dacă pierdeam cu 1-0, tot trei puncte am fi lăsat pe drum. Pe de altă parte, din umilința asta trebuie să luăm ceva pozitiv, adică să băgăm capul în pământ și să facem totul pentru a bate Mioveniul etapa ce vine”, a adăugat tehnicianul, care anul trecut a fost în cărți pentru a o prelua pe FC UTA SA.
În fine, tehnicianul și-a asumat și el o parte a vinei pentru usturătorul
eșec și înțelege supărarea primarului Caransebeșului, Marcel Vela, care și-a însoțit echipa și la Pâncota. „Este posibil să fi greșit și eu echipa,
însă numai cine nu muncește nu greșește. Într-adevăr, primarul m-a întrebat ce se întâmplă, având în vedere condițiile foarte bune pe care le avem noi. Nu știu ce se știe la Arad, dar noi avem totul asigurat, totul e la zi. La cât primim, dăm înapoi puțin, foarte puțin. Când plătești, ai dreptul să întrebi”, a încheiat Bălu.

Recomandările redacției