banci_lemn (19)Băncile de pe strada Meţianu, cumpărate de Primărie cu 8.200 de euro, încep să arate ca nişte laviţe de la ţară. Mai multe astfel de bănci au început să se scorojească, sub lacul care a căzut văzându-se lemnul uscat şi uneori crăpat, semn că firma care a încasat banii arădenilor a livrat o marfă de calitate îndoielnică. Dacă în Hotărârea Consiliului Local Municipal cu numărul 70 din 29 martie 2012 se stabilea că „mobilierul urban (iluminat public, bănci, rastele de biciclete, coşuri de gunoi, fântâni şi bazine decorative, fântâni arteziene, cişmele etc.) va fi realizat din materiale naturale rezistente la vandalism”, cei care au întocmit caietul de sarcini au uitat probabil să treacă încă o condiţie şi anume ca băncile să reziste cât de cât şi la intemperii, că pentru o astfel de bancă s-a plătit preţul unui Logan. Din nefericire, nu s-a întâmplat aşa, iar urmările se văd, nu mai lipseşte mult şi lemnul va începe să putrezească. Asta cu toate că, pentru cele 12 bănci s-a plătit suma de 436.000 de lei.

banci_lemn (16)Arădenii întâlniţi pe stradă în timpul documentării sunt extrem de revoltaţi de preţul plătit din bugetul local, cu atât mai mult cu cât calitatea băncilor lasă de dorit. „Asta e mentalitatea la noi în România. Din păcate sunt alţii care decid pentru noi”, susţine Ştefan Csik. „Să dai 8.200 de euro pentru o bancă e foarte mult, mai ales că au ajuns să arate aşa cum arată. Nu am mai auzit până acum ca o astfel de bancă să coste aşa de mult…”, spune Florica Ardelean. Un alt arădean cu care am stat de vorbă susţine că de banii respectivi se puteau cumpăra două maşini. „Sunt bani mulţi şi pentru o maşină, acum când cu vreo 3.000 de euro îţi poţi lua un autoturism”, susţine Vasile Ardelean. O altă femeie este de părere că mai marii Primăriei ar fi trebuit să folosească sumele cheltuite pe bănci pentru a asfalta străzile pline de noroaie. „Ar fi trebuit să facă drumul pe strada Remus, acolo unde stăm noi, nu să arunce atâţia bani pe o bancă, care arată aşa cum vedeţi. Când plouă, aproape că nu mai pot merge copiii la şcoală, spune Aniţa Lăcătuş. „La banii ăştia, mai bine nu le făcea. Nu au trecut doi ani de când le-au pus şi acum a început să se ducă lacul de pe ele”, spune şi Florin Constantin.

banci_lemn (9)Lucrări „marca Falcă”

Reprezentanţii societăţii civile, care au tras numeroase semnale de alarmă atunci când au aflat cât costă obiectele de mobilier stradal de pe strada Meţianu susţin că nici nu aveau alte aşteptări de la nişte lucrări, catalogate de ei ca fiind  „marca Falcă”. „Este încă o dovadă a faptului că acuzele aduse primarului Falcă sunt «nefondate». Se pare că preţul de 8.200 de euro pentru o bancă a fost prea mic, astfel încât băncile furnizate au fost de proastă calitate. Data viitoare, ar trebui probabil să se ofere 20.000 de euro pentru o bancă, poate aşa nu se vor mai scoroji”, a declarat Dan Artimon, vicepreşedintele Consiliului Local Civic Arad. Dan Ciucuriţă, preşedintele Asociaţiei „Arad Km 0”, este de părere că băncile arată jalnic. „Se adevereşte ceea ce am mai spus, că Aradul plăteşte de zece ori preţul pentru lucrări «marca Falcă». Din păcate, lucrările sunt de cea mai proastă calitate, asta în cazul în care sunt făcute, pentru că sunt sunt şi lucrări care nu au fost niciodată începute. Am fi dorit şi noi să aflăm care este termenul de garanţie pentru băncile respective. Recepţia finală s-a făcut la sfârşitul anului 2011, deci au trecut cam doi ani de când au fost montate, iar acum, băncile cumpărate la preţ de Logan au început să se scorojească”, susţine Ciucuriţă.

Opoziţia cere explicaţii

Şi consilierii locali din Opoziţie arată cu degetul înspre Primărie. „Ştiau că sunt aşa de scumpe şi nu mai puteau să ducă suma”, a găsit puterea să glumească amar Gheorghe Ghilinţă. „Serios vorbind, calitatea băncilor este de vreo o mie, o mie şi ceva de euro, ceea ce mă face să îmi pun nişte întrebări, fără a acuza pe nimeni. De ce a fost un singur ofertant? Pentru că doar astfel s-ar putea ajunge la un astfel de preţ? Primăria are bani şi îi aruncă. Şi dacă băncile ar fi fost de cea mai bună calitate, tot nu s-ar justifica să se plătească cât pentru un Logan. Poate că cineva ar trebui să dea nişte explicaţii”, spune Ghilinţă. Florin Galiş este mai direct, atunci când vine vorba despe solicitarea unor explicaţii, susţinând că cel care ar trebui să le dea este primarul Gheorghe Falcă. „Faptul că băncile s-au scorojit este încă o dovadă că au fost cumpărate la un preţ mult prea mare faţă de ce avea nevoie zona respectivă. Pe lângă faptul că investiţia a fost inoportună, s-a plătit exagerat. Aş vrea ca primarul să explice ce s-a întâmplat acolo. I-am solicitat de mai multe ori explicaţii, dar nu ni le-a dat niciodată”, a încheiat Galiş.

Deşi am solicitat şi un punct de vedere de la Primărie, cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu băncile, nu am primit niciun răspuns până în momentul de față.

  • tataie spune:

    FALCA LA  PUSCARIE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!111

    • aradul lu falca spune:

      bataie de joc la adresa aradenilor .
      Dar nici o problema , la
      anu se maresc impozitele si vor schimba banciile cu altele mai scumpe
      ca astea la 8000 e nu sunt de calitate….
      Domnu ghita as zice io ceva de doamna mata dar mie rusine de aradeni

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției