Comuna Șiria a fost una dintre unitățile administrativ-teritoriale din județ care au beneficiat de sprijin financiar din partea CJA. Astfel, în perioada 2016-2018 au fost alocați peste 1,5 milioane de lei pentru modernizarea rețelei stradale și amenajarea unor locuri de parcare. Potrivit reprezentanților CJA, un obiectiv important este modernizarea drumului Arad-Horia-Șiria-Pâncota-Buteni, proiect finanțat din fonduri europene și care, în prezent, este în procedură de evaluare. „Este cel mai important drum județean, practic artera principală care leagă municipiul de zona de nord și nord-est a județului. Odată cu finalizarea acestui drum, Șiria devine un pol important pe harta județului”, spune Sergiu Bîlcea, vicepreședintele CJA. La rândul său, Valentin Bot, primarul comunei a ținut să vorbească și el despre colaborarea dintre CJA și administrația locală. „Contribuția Consiliului Județean la dezvoltarea comunei Șiria se regăsește nu doar în sumele destinate unor proiecte, ci și în alte domenii. Preluarea Cetății Șiriei pentru reabilitare și valorificarea potențialului turistic, revita­­- lizarea Muzeului «Ioan Slavici și Emil
Monția», modernizarea Drumului Vinului, care face legătura cu Valea Mureșului,
de-a lungul Podgoriei, organizarea Festivalului Vinului sunt tot atâtea exemple de implicare a Consiliului Județean în dezvoltarea comunei noastre”, a declarat Bot.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției