Banii câștigați afară nu vindecă rănile copiilor lăsați acasă

0
38

Cine nu cunoaște măcar un copil care a crescut sub ochii bunicilor, departe de îmbrățișarea părinților? Care a plâns de dor, care s-a întărit singur în fiecare zi, care a învățat pe cont propriu cum să se descurce și care a avut noroc că tehnologia l-a ajutat să nu uite chipul celor care i-au dat viață.

Avem nenumărate cazuri în Arad în care părinții și-au lăsat copiii acasă cu cele mai pure intenții, i-au lăsat în locul în care s-au născut și au plecat cu gândul că doar așa o să le ofere un trai mai bun. Au reușit asta? A meritat? Mai târziu o să regrete sau anii pierduți departe de ființa iubită?

O să ne rezumăm la un singur caz, la povestea Ioanei, o tânără de 20 de ani care este îndrăgostită de tot ce e frumos. Ioana este o fire veselă, plină de viață, adoră arta și fotografia, ascultă muzica de calitate și își iubește foarte mult părinții chiar dacă ei nu mai sunt demult timp pe aproape, acum îi despart mai bine de 1000 de km și distanța nu se micșorează niciodată.

În urmă cu 8 ani, când ea era doar un copil de 12 ani, din dorința de a-i oferi o viață mai bună, părinții au început să își facă un drum spre Germania.

Mama a început să plece prima, de când aveam cam 12 ani, apoi au plecat împreună. Au plecat ca eu să am o viață mult mai bună, ei știind că dincolo se câștigă mai bine. Practic au vrut să nu duc lipsă de nimic.

Cu cine ai rămas acasă după plecarea amândurora?

Pentru început m-au lăsat la bunici, deși eu deja mă descurcam și singură pentru că și cât au fost acasă ei munceau foarte mult și eu rămâneam destul de mult timp singură sau, uneori, cu bunicii. După o perioadă am stat cu o mătușă, dar nu pentru mult timp, iar din 2016, aproximativ, stau singură.

Și cu banii cum te descurci? Lucrezi?

Ei îmi trimit lunar bani, dar și pachete, cadouri. Mereu m-au ajutat chiar dacă sunt departe, până la urmă pentru asta au și plecat, ca să mă ajute pe mine. În momentul de față lucrez, dar o fac pentru mine, îmi ocup timpul și mai fac și câțiva bani în plus pe lângă cei de la părinți.

Cum țineți legătura?

Vorbim zilnic prin videocall, ne vedem, relația cu ei este aceeași, la fel de bună ca atunci când erau acasă, atât că acum nu suntem fizic unii lângă ceilalți.

Pe cine ai aici care chiar poți spune că ține „locul mamei“?

Nu am pe nimeni care să țină locul mamei aici, mă descurc și singură. Aș putea să îi cer ajutorul mătușii mele, dar nu simt să fac asta. În cazul în care chiar e ceva serios și nu o pot scoate la capăt singură, e prietenul meu pe care mă pot baza oricând.

Te-ai gândit vreodată să pleci și tu în Germania la părinții tăi?

Ei mi-au spus de mult asta și încă vor să mă duc acolo, dar eu nu vreau. În momentul de față îmi displace ideea de a mă muta definitiv acolo.

Și dacă tu nu mergi acolo de tot, voi cât timp reușiți să petreceți împreună într-un an?

Reușim să ne vedem o dată, maxim de două ori pe an. În total aș putea spune că este vorba de 15-20 de zile petrecute împreună.

Și după ce realizezi că unii copii își petrec doar două săptămâni dintr-un an aproape de părinți, începi să simți o repulsie pentru tot ce înseamnă distanța, lipsa banilor, conducerea țării și nedreptatea de care suntem cu toții înconjurați.

Este nedrept ca un copil să fie despărțit de părinți din lipsa banilor, din lipsa interesului celor care ne conduc țara de zeci de ani și din nevoia constantă de mai mult.

Ioana este un caz fericit pentru că a rămas același copil bun pe care îl știau părinții când au decis să plece, dar ce se întâmplă cu cei care se răzbună fără să realizeze asta? Cei care devin nemulțumiți sufletește și ajung să facă orice prostie ca să iasă în evidență?

Un studiu arăta acum doi ani de zile că nouă români părăsesc țara în decursul unei ore. Un calcul rapid ne spune că asta înseamnă 216 români pleacă într-o zi. Chiar dacă nu ar fi așa, chiar dacă doar cinci sau 10 români ar alege să părăsească țara într-o zi, dintre aceștia, câți sunt părinți care se despart de copiii lor?

Din păcate, foarte multe zâmbete dintre cele văzute pe stradă și afișate de adolescenți au în spate câte o poveste precum cea a Ioanei. Puțini sunt copiii care nu au experimentat încă despărțirea de cel puțin un părinte care alege calea străinătății, oricât de lungă sau scurtă a fost perioada în care a stat plecat acel părinte, timpul departe de copilul tău este timp pierdut.

Și cu toții știm că lucrurile acestea se întâmplă, dar ce avem de făcut în astfel de situații? Răspunsul este unul simplu: nimic. Trăim în țara din care se pleacă în pas grăbit și nu e vina celor care pleacă, e vina celor care nu încearcă să facă din România o țară de iubit, nu de urât.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.