utauta1…sau cel puțin asta susține antrenorul utist cu privire la ceea ce gândesc elevii săi înainte de meciul cu Bistrița. După cum se știe, pe 15 octombrie, jucătorii, majoritatea aflați la începutul aventurii în Calea Aurel Vlaicu, ar fi trebuit să-și ia primul salar de la Adrian Marțian, dar patronul arădenilor a anunțat deja că vestiarul nu merită eforturile sale.
Nici relația tehnician – patron nu merge foarte bine, cei doi discutând destul de rar chiar și la telefon. „Nu m-a sunat după meciul de la Craiova, fiindcă știa că sunt supărat, dar comunicăm. A aflat și dânsul că am jucat bine și că am avut ghinion. Cât privește salariul pe care trebuie să-l încasăm, o să vină și el… Cert este că acum și până la meciul cu Bistrița nu ne vom gândi deloc la bani, ci cum trebuie să luptăm pentru prima victorie a campionatului”, spune Trică.
Acesta e conștient că e greu să mai primească întăriri în lot până la pauza de iarnă. „Știu că domnul Marțian caută ceva jucători în Franța, dar e greu de crezut că va găsi ceva bun. Mă bazez pe jucătorii pe care-i am până în iarnă”, a concluzionat „principalul” arădenilor.

Recomandările redacției