Cadavrul unui bărbat a fost descoperit de un arădean pe o păşune din cartierul Micălaca.  Luni seara, în jurul orei 21.00, poliţiştii au fost sesizaţi despre existenţa unui cadavru pe câmp, în zona Selgros. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 75 de ani, din judeţul Mureş.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în jurul orelor 21.00, poliţiştii  au fost informaţi de existenţa unui cadavru, pe un teren din zona de extravilan sud a municipiului Arad. S-a efectuat cercetarea la faţa locului de către poliţiştii de la Investigaţii Criminale, stabilindu-se că acesta nu prezintă urme de violenţă. Cadavrul a fost preluat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad în vederea efectuării necropsiei; cel mai probabil cauza decesului este hipotermia. Se continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt,dar nu sunt suspiciuni cu privire la cauza decesului.

Recomandările redacției