Bărbatul care a condus sub influența băuturilor alcoolice pe raza localității Felnac, în data de 13 aprilie, a formulat recent o contestație la arestul preventiv, dispus pentru 30 de zile, contestație care a fost respinsă ca nefondată de Tribunalul Arad, hotărârea fiind definitivă.

Reamintim cititorilor că un bărbat de 42 de ani din Felnac, sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 682, controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism parcat. Un alt bărbat, de 59 de ani, din Arad, care se deplasa cu un autoturism din sensul opus, a efectuat o manevră pentru a evita impactul, în urma căreia a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se într-un șanț.

Bărbatul de 42 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie peste limita admisă, iar din dosar mai rezultă că acesta nu avea nici permis de conducere și a părăsit locul accidentului, lăsându-l pe celălalt bărbat în șanț. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, după care Parchetul a înaintat o propunere de arest preventiv pentru 30 de zile.

Bărbatul a mai fost cercetat pentru infracțiuni de aceeași natură în decembrie 2018.

Recomandările redacției