Bărbatul din Târnova care a vrut să îşi dea foc a dat statul în judecată şi cere daune morale de 500.000 lei

0
198

beucaDupă ce a fost atacat în propria curte de cinci persoane şi ameninţat cu moartea, în timp ce în faţa casei alte zeci de persoane îi apostrofau pe cei şapte copii care se aflau împreună cu soţia sa, iar Judecătoria Ineu a hotărât, printr-o sentinţă definitivă, că dreptatea se află de partea atacatorilor, Dumitru Beuca a înregistrat, în cursul zilei de ieri, o cerere de chemare în judecată a Statului Român. Acţiunea civilă împotriva Statului Român, a judecătorului de la Ineu care a pronunţat sentinţa şi a pro­curo­rului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, pe care-i acuză de discriminare, a fost înregistrată la Tribunalul Arad. Fiind de etnie ucraineană, Dumitru Beuca se simte discriminat etnic şi cere daune morale în valoare de 500.001 lei Statului Român, judecătorului şi procurorului şi cere rejudecarea cazului la o altă instanţă decât cea de la Ineu.
Bărbatul cheamă Statul Român în judecată, acuzându-i totodată pe judecător şi pe procuror de persecuţie etnică, încălcarea drepturilor minorităţilor naţionale, încălcarea grosolană a Convenţiei Europene, conform căreia nimeni nu poate fi supus torturii şi nici pedepselor sau tratamente inumane sau degradante. Acesta susţine că, în conformitate cu prevederile convenţiei, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public şi în termen rezonabil; orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de fa­milie, a domiciliului; orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi au fost încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. „Cer despăgubiri materiale şi morale Statului Român, judecătorului şi procurorului de caz, pentru prejudicii morale. Am fost supus la tratament inuman, la investigaţii care nu au fost imparţiale şi nediscriminatorii şi cer judecarea unui proces echitabil, conform convenţiei europene. În timpul procesului de la Judecătoria Ineu nu mi-au fost admise probe de la apelul de urgenţă 112, solicitat de vecinul meu, prin care solicita intervenţia organelor de poliţie spunând «familia Beuca este atacată!» şi procesul verbal de constatare a celor de la SMURD care au acordat îngrijiri medicale soţiei şi confruntarea presupusului martor Maria Bârsan cu persoanele sosite la faţa locului înainte de a sosi ambulanţa şi organele de poliţie. La faţa locului, Poliţia nu a întocmit proces verbal şi nu a discutat cu nici un martor existent, permiţând făptuitorilor să îşi găsească ulterior un presupus martor ocular. Cu toate acestea, am cerut confruntarea cu presupusul martor, lucru care nu mi-a fost însă permis. Filmările, pozele, apelul la 112, declaraţiile vecinilor care au fost deranjaţi în noaptea aceea, nu au fost luate în considerare. Sunt discriminat de procurorul care s-a ocupat de caz, deoarece în loc să mă încadreze la legitimă apărare, stare de necesitate, a găsit un articol nou conform căruia dacă dormi acasă şi îţi aperi viaţa, familia şi bunurile eşti amendat. În schimb, atacatorii nu au fost încadraţi la violare de domiciliu, lovire şi vătămare corporală, distrugere şi instigare la violenţă, fiind găsiţi curaţi ca lacrima, în acest fel favorizând agresorii“, se arată în plângerea semnată de Dumitru Beuca.
„Să rămână aşa cum a fost sau cum să facem?“
Conform acestuia, tot la 10 septembrie 2013, judecătorul din Ineu nu a luat în considerare certificatul medico-legal, scrisoarea medicală de agravare a sănătăţii victimei, scrisoarea medicală a soţiei şi nici solicitarea avocatului său. „Judecătorul nu ne-a oferit nici un cuvânt în apărarea mea şi a fiului meu, favorizându-l pe Gabor Cornel cu întrebarea «să rămână aşa cum a fost sau cum să facem?», în loc să scoată adevărul la lumină “, mai susţine Beuca.
Conform avocatului lui Dumitru Beuca, faptele s-au petrecut în noaptea de 24 pe 25 iunie 2012, pe timp de noapte. Avocatul susţine că după aflarea unor rezultate parţiale ale alegerilor din comuna Târnova pentru consiliul local şi primărie mai multe persoane s-au deplasat în grup la locuinţa victimelor, unde au provocat scandal şi au deranjat pe toţi cei care locuiau pe strada respectivă prin strigăte, claxonări şi instigări de toate felurile. Avocatul mai susţine că nu s-a efectuat nici un act de cercetare penală, lucru care se impunea pentru că  faptele s-au petrecut la o oră târzie din noapte, când un grup organizat de persoane au provocat zgomote, scandal, iar necercetarea acestora reprezintă un act de discriminare.  „Deşi în noaptea respectivă petenţii au solicitat la 112 interven­ția organelor de cercetare penală, care să vină la faţa locului şi să constate faptele, din întreaga documentaţie aflată la dosar nu a rezultat absolut nici un document care era obligatoriu a se întocmi, din care să rezulte ce s-a constatat la faţa locului, ce elemente de fapt puteau servi pentru aflarea adevărului”, se arată în plângerea formulată de Beuca.
Judecătoria din Ineu este arătată cu degetul şi de alţi ucraineni
Comunitatea de ucraineni este alături de membrul lor, Dumitru Beuca, şi susţin că  nu au nimic de reproşat românilor, dar cer să li se facă dreptate. „Noi nu avem nimic cu Statul Român sau cu românii. Din contră, avem familii mixte, în care românii fac parte din neamurile noastre. Nu putem accepta să fim însă bătaia de joc a justiţiei. De fapt, Dumitru Beuca nu este singurul ucrainean din comuna Târnova care a fost nedreptăţit de justiţia din Ineu. Acelaşi judecător i-a lăsat fără pământuri pe ucrainenii din satul Dud. În colaborare cu primarul Farcaşiu, Cosmin Oprean şi Călin Dărău, fostul secretar al comunei Târnova, acelaşi judecător a dat sentinţe în dosare incomplete de prestaţii tabulare, lăsându-i fără pământ pe ucrainenii din Dud. Pământul lor a fost luat abuziv de către doi aşa zişi investitori, oamenii trezindu-se peste noapte că pământurile plantate cu viţă de vie“, declară Gavrilă Miculaiciuc, liderul ucrainenilor din comuna Târnova.
Abonaţii cotidianului nostru s-au trezit cu un alt ziar în cutiile poştale
Cazul lui Dumitru Beuca a fost relatat în ziarul nostru încă de la început. Într-una din zilele în care am prezentat situaţia de aici, localnicii susţin că abonaţii ziarului nostru din comuna Târnova au avut parte de o surpriză neplăcută. „Pentru că se ştia că subiectul despre problemele noastre va apărea a doua zi, poştaşul le-a dat abonaţilor ziarului Glasul Aradului, fără nici un fel de argumentaţie, un alt ziar. Pesemne că subiectul deranja pe foarte multă lume, iar cetăţenii din comună nu trebuiau să afle aceste lucruri“, susţin oamenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.