Băsismul, ca atitudine civică

2
170

În condiţii normale, între căpitanul de cursă lungă Traian Băsescu şi intelectuali rafinaţi ca Pleşu, Liiceanu, Cărtărescu sau Patapievici n-ar trebui să existe prea multe legături. Nu sunt plămădiţi din acelaşi aluat, n-au frecventat aceleaşi cluburi sau biblioteci şi nici nu şi-au propus să îmbătrânească practicând aceleaşi munci. Ca dovadă, Traian Băsescu şi-a cumpărat câteva sute de hectare de pământ prin pusta Bărăganului, în vreme ce distinşii filosofi şi scriitori pomeniţi mai sus fie au scris câteva sute de pagini de eseuri sau de poezii, fie au mai citit câteva zeci de cărţi… I-a aşezat, însă, în aceeaşi barcă „normalitatea” noastră mioritică – devoratoare de caractere şi răsturnătoare de valori – împotriva căreia s-au apucat cu toţii să lupte din răsputeri. Aşa a ajuns „băsismul” să fie asimilat cu o frondă contemporană în sprijinul justiţiei autohtone, sau cu o atitudine civică în sensul primenirii clasei politice româneşti. „Apelul către lichele” n-a făcut prea mare carieră în momentul apariţiei sale, dar a ajuns să fie cât se poate de actual în hilarele noastre momente de astăzi, când, după un sfert de veac, torţionarii fostului regim sunt aduşi, dacă nu în faţa justiţiei, cel puţin pe ecranele televizoarelor. Hilarul situaţiei ţine, evident, de faptul că toate acestea se petrec în vremea „regimului politic PSD-PC-UNPR”, cunoscut ca având puternice legături în trecutul comunisto-securist al patriei. După venirea la putere a „neo-comuniştilor”, nimănui nu-i trecea prin cap că Justiţia va fi lăsată liberă – ba chiar va fi apărată de către europeni şi americani – iar dosarele de luare de mită sau cele ale torţionarilor fostului regim îşi vor urma cursul. „Minima moralia” este iarăşi un text de mare actualitate, la fel ca eseurile lui Mircea Cărtărescu sau cărţile lui Horia Roman Patapievici. Conjuncţia intelectualilor cu „băsismul” ţine şi de saturaţia mediatică produsă de criticile adversarilor de sorginte „antenistă”. Dând mereu cu golu-n plin şi producând permanent isterii mediatice, politrucii şi culturnicii pro-guvernamentali s-au izolat pe un teren anti-european şi anti-american absolut nefrecventabil, obligându-i pe toţi gânditorii de bun simţ să accepte, în final, chiar şi acuza de „băsist”. După „marţea neagră” – când hoţia ajunsese la un pas de a fi legalizată de către parlamentarii puterii – lucrurile s-au limpezit pe deplin: clasa politică românească a produs o veritabilă mineriadă a mileniului III, cu nimic mai prejos decât cele post-decembriste, care aşezat în coada Europei. Atunci, veniseră în Parlament minerii din Valea Jiului; acum, au ajuns deputaţi şi senatori cu mandate în regulă „oteviştii”, şoferii şi secretarele noii nomenclaturi.

2 COMENTARII

  1. Cam aşa stau lucrurile cu intelectualii: la Bucureşti sunt băsişti pentru stipendii, la Arad sunt fălchişti tot pentru stipendii (prin presă, pe la CCJ, UAV, UVVG, etc.). Cât despre apărarea Justiţiei, a statului de drept, gânditori de bun-simţ, mineriade, neocomunism, ş.a.m.d. – astea sunt poveşti pentru copiii retardaţi care mai pun botul la astfel de abureli. Huooo, băsiştilor!

    • Domnule Rădeanu, eu căutam să spun că „băsiştii” sunt cei buni, iar „ne-băsiştii” sunt hoţii, politicienii corupţi, trântorii, excrocii, derbedeii şi cei care fură stipendiile, nu cei care le iau pe merit. Prin urmare, să strigăm „huo” la ăia, nu la noi…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.