Doi arădeni și doi bărbați domiciliați în București și-au împărțit pumni și picioare, din cauza unei femei. De asemenea, au folosit un topor pentru amenințare. La sosirea jandarmilor, au aruncat toporul pe liniile de tramvai. Joi, 27 iulie a.c., în jurul orei  00.18, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a fost solicitată intervenția unui echipaj, la o adresă de pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiu.

Sesizarea a fost făcută de către o patrulă a Poliției Locale, care patrula în zona respectivă, solicitând sprijin, deoarece un grup de persoane se bat în mijlocul străzii, în fața unui centru comercial, iar unul dintre participanți la scandal, are un topor în mână. Jandarmii au ajuns de urgență în sprijinul echipajului de la Poliția Locală, la adresa precizată, unde i-au identificat pe toți cei implicați în eveniment, aceștia fiind patru bărbați cu vârste cuprinse între 29 și 47 de ani, domiciliați în municipiile Arad și București. La verificări, a rezultat că respectivul conflict a fost creat pe fondul unor neînțelegeri dintre cei patru, cu privire la o persoană de sex feminin. Având în vedere că ,,tulburarea ordinii şi liniştii publice”, ,, lovirea sau orice alte acte de violență cauzatoare de suferințe fizice“ și ,,amenințarea”,  constituie infracțiuni, conform prevederilor Codului Penal, jandarmii le-au întocmit tuturor participanților la scandal, actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală. Niciunul dintre cei patru nu a acceptat transportul la spital pentru îngrijiri medicale.

Recomandările redacției